Handbalista Cristina Neagu, ipostaze incendiare în bikini!

De: Nicoleta Nicolae / 16.03.2016, 09:52

Handbalista Cristina Neagu, ipostaze incendiare în bikini!
Cristina Neagu a fost handbalista finalului de an 2015 , după ce a marcat de 15 ori în poarta Danemarcei şi a împins România în semifinalele Campionatului Mondial.


 În vârstă de 27 de ani, Cristina Neagu a fost handbalista anului în 2010, când România a cucerit bronzul european, chiar în Danemarca. Cristina a învăţat handbalul la CSS 2 Bucureşti. A debutat în prima ligă la 18 ani, la Rulmentul Braşov, acolo unde a jucat în perioada 2006-2009, după care s-a transferat la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Un club cu care s-a lansat în handbalul mare, cu care a şi jucat în fazele superioare ale cupelor europene, inclusiv în finala Ligii Campionilor.

Foto: wowbiz.ro
A părăsit formaţia olteană după patru ani, în 2013, dar şi după ce a suferit o operaţie complicată la cartilagiul umărului drept în 2010. A revenit pe teren pe 10 octombrie 2012, după 605 zile de pauză. Apoi, dintr-o accidentare a dat în alta, căci în ianuarie 2013 a făcut o ruptură de ligamente încrucişate la genunchi! Această leziune a ţinut-o pe bară 6 luni. Valoarea şi-a spus însă cuvântul şi în cazul Cristinei, care a fost transferată la Buducnost deşi era încă în convalescenţă. Treptat, şi-a revenit, cei de la noua echipă de club nu au forţat-o când nu trebuia şi astfel a ajuns, în doi ani, cea mai bună valoroasă jucătoare din Liga Campioanelor, competiţie pe care a şi câştigat-o anul acesta, ea fiind şi golghetera competiţiei.