HBO Europe începe producţia unui nou serial în România

De: Mioara Tronaru / 21.05.2014, 10:57
HBO Europe începe producţia unui nou serial în România
În luna iunie încep filmările pentru un nou serial original HBO Europe, produs în România. Şerban Pavlu este actorul care va interpreta rolul principal în producţia HBO.

Serialul este o dramă cu influenţe de comedie neagră şi spune povestea lui Relu, un taximetrist care face bani şi ca recuperator pentru un mafiot local. După ce omoară accidental un om, Relu vrea să iasă din lumea interlopă, dar nu mai are cale de întoarcere.

”Umbre” este cel de-al treilea serial original produs de HBO Europe în întregime în România. Producţia are la bază un format australian, iar scenariul a fost adaptat de Bogdan Mirică. Script reader pentru Studiourile Slingshot la începuturile carierei sale, Mirică a acumulat de-a lungul timpului o vastă experienţă în producţii de televiziune, dar a continuat să lucreze şi la alte proiecte, precum scurtmetrajul ”Bora Bora”.

Serialul ”Umbre” va fi regizat de Igor Cobileanski, excepţie fac două episoade, regizate de Bogdan Mirică. Igor Cobileanski este câştigătorul premiului Gopo 2014 pentru cel mai bun debut, pentru lungmetrajul ”La limita de jos a cerului”.

Actor de film şi teatru, Şerban Pavlu este cunoscut publicului din România în special prin rolurile din filmele ”Nunta mută”, ”Ursul”, ”Toată lumea din familia noastră”, ”Câinele japonez” sau ”Roxanne”. Actorul a câştigat în 2013 premiul Gopo pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţia din filmul regizat de Radu Jude, ”Toată lumea din familia noastră”.

Noua producţie HBO Europe este o adaptare a unui format australian, ”Small Time Gangster”, creat de Boilermaker Burberry PTY Ltd şi distribuit de DRG. Din partea HBO Europe, producători executivi sunt Antony Root şi Wayne Henry, iar din partea HBO România, Carmen Harabagiu este producător executiv, iar Aurelian Nica este producător. Compania de producţie este Multimedia Est, iar producător este Dragoş Vîlcu.

Filmările se vor desfăşura pe perioada verii, iar premiera este programată pentru începutul anului viitor.