Hidromel, o sursă de vitamine pentru organism

De: Carmen Ulian / 22.01.2015, 16:00
Hidromel, o sursă de vitamine pentru organism
Hidromelul mai este cunoscut sub denumirea de mied sau hrana zeilor. La prepararea lui se folosește miere polifloră și polen.

De mii de ani s-a considerat hidromelul ca fiind un leac împotriva îmbătrânirii, dar și o bombă de vitamine. Mierea și polenul sunt ideale pentru un corp sănătos.

La noi în țară prima documentare a hidromelului apare în anul 1413, când negustorii brașoveni plătesc impozit pentru comercializarea acestuia.

Doza necesară de vitamine și minerale

Hidromelul conține vitaminele C, A, D, K, complexul de vitamine B, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, selenium, crom și iod. Hidromelul este o băutură alcoolică slabă care se obține în urma fermentării mierii de albine amestecate cu apă și polen.

Rețetă hidromel

La 1 litru de apă plată se adaugă 6-8 linguri de miere polifloră de albine, curată, și 1 linguriță de polen. Într-o sticlă de 1 litru se pun mierea și polenul, peste care se adaugă apa plată. Se lasă la macerat 2 zile, la temperatura camerei. Nu uitați să închideți bine capacul sticlei.

În cele două zile se mai agită sticla, de câteva ori pe zi – 3-4 ori. Se consumă două-trei pahare pe zi, pe stomacul gol, cu circa 20 de minunte înainte de masă. Se obține o băutură ușor alcoolizată, acrișoară, acidulată. Aceasta este rețeta clasică de hidromel.

Despre această băutură se spune că vine în sprijinul sănătății organismului. Este de la sine înțeles, căci mierea și polenul au o mulțime de vitamine și minerale.

miere si polen

Miere și polen, mix de energie

Hidromelul și beneficiile sale:

– este bun vitaminizant

– are enzime și hormoni naturali

– ajută în frigiditate

– bun afrodisiac

– ajută în impotența sexuală

– bun tonic nervos

– efecte ușor vasodilatatoare

– bun pentru menopauza prematură

– în lipsa poftei de mâncare

– favorizează secreția de sucuri gastrice

– ajută în insomnii

– calmant pentru tuse

– diuretic și purgativ

– indicat în constipație, diaree

– în colite de putrefacție, arsuri la stomac, ulcere, gastrite

– ajută în recuperarea de după infarct sau accident vascular

– în cazul bolilor de inimă degenerative

– ischemie cardiacă

– sinuzită, rinită, bronșită, astm, pneumonie, TBC

Se pot face cure de până la 20 de zile sau 60 de zile, în funcție de afecțiune și starea generală de sănătate. Indicat ar fi să consultați medicul, înainte de a vă apuca de o astfel de cură pentru a nu avea reacții adverse dacă luați vreun tratament medicamentos sau sunteți alergici la miere sau polen.

Alte moduri prin care se poate prepara hidromelul

1. Metoda Godan (cu maia de struguri)

2. Metoda Derosne și Layens (cu păstură)

3. Metoda Cabas și Ware (cu drojdie de vin)

4. Metoda Jacquemine (fermenți selectivi)

Dupa metoda de preparare, hidromelul cu miere și polen poate fi sec, dulce sau șampanizat.