Hillary Clinton declara ca Vladimir Putin nu are suflet

Apropo.ro / 07.01.2008, 09:39
Hillary Clinton declara ca Vladimir Putin nu are suflet
Senatorul american Hillary Clinton a declarat ca raspuns la o intrebare ca presedintele rus Vladimir Putin "nu are suflet", relateaza Reuters.

Senatorul american Hillary Clinton, care si-a desfasurat campania electorala duminica in statul New Hampshire, a declarat ca raspuns la o intrebare adresata de un alegator ca presedintele rus Vladimir Putin "nu are suflet", relateaza Reuters.

"Bush chiar a fondat o mare parte din politica noastra externa pe relatia sa personala cu liderii si, pur si simplu, nu cred ca acesta este modul in care o tara importanta se angajeaza in diplomatie", a declarat Clinton in fata electoratului din Hampton, New Hampshire, unde marti vor avea loc alegerile primare.

"Este presedintele care s-a uitat in sufletul lui Putin si i-as fi putut spune ca a fost un agent KGB", a precizat Clinton. "Prin definitie el nu are suflet. Adica este o pierdere de timp, nu-i asa? Este o aberatie, dar aceasta este lumea in care traim in prezent", a adaugat ea.

Comentariile lui Clinton, care au amuzat multimea, au vizat o cunoscuta remarca facuta de Bush dupa prima intalnire cu Putin, din 2001. "Am putut sa surprind o parte din sufletul sau", declarase el atunci.

Criticii au calificat remarca lui Bush drept naiva. Mai multi consilieri au recunoscut insa ca Bush a devenit mai realistic in privinta lui Putin, care si-a intensificat criticile la adresa Washingtonului.

Declaratia lui Clinton a intervenit ca raspuns la o intrebare despre politica externa. In raspunsul sau, ea a vorbit despre natiunile care ofera refugiu teroristilor sau despre materialul nuclear ce poate fi folosit la fabricarea de arme atomice.