Hollywood 100

Apropo.ro / 16.08.2006, 11:25
Hollywood 100
La nici 32 de ani, Petter Solberg (Subaru) atinge cota de 100 de starturi in WRC, insa, in Grecia, zeii nu sunt de partea sa. Nascut la Askim, in Norvegia, la 18 noiembrie 1974, carismaticul Petter a crescut intr-o familie in care cuvantul de ordine era motorsportul, asa ca nici el si

La nici 32 de ani, Petter Solberg (Subaru) atinge cota de 100 de starturi in WRC, insa, in Grecia, zeii nu sunt de partea sa.

Nascut la Askim, in Norvegia, la 18 noiembrie 1974, carismaticul Petter a crescut intr-o familie in care cuvantul de ordine era motorsportul, asa ca nici el si nici fratele sau mai mare, Henning, nu aveau cum sa scape de acest virus.

La 8 ani, incepe sa conduca tractoare la ferma parinteasca, iar la 11 ani, ajuta deja la intretinerea masinii familiale de rallycross. Fiind inca mult prea tanar ca sa debuteze in competitii, Solberg junior isi demonstreaza abilitatile de viitor pilot devenind, la doar 13 ani, campionul tarii sale la categoria masini radiocomandate.

Imediat ce isi ia carnetul, debuteaza, la volanul unui Escort Mk2 imprumutat de la Henning, in competitiile de autocross si apoi de rallycross, unde se impune din a doua cursa, inainte de a se apuca si de viteza in coasta. Satul sa-i tot imprumute masinile, Henning ii vinde in „e95 un Volvo 240, cu care juniorul Petter castiga ambele campionate (rallycross si coasta), impunandu-se in 19 din cele 21 de curse la care ia parte. Istoria se repeta anul urmator, iar la sfarsitul lui „e96 incepe sa alerge la raliuri pilotand diverse modele Toyota. Devine campion al Norvegiei in 1998, an in care debuteaza si in WRC, cu o clasare pe locul 14 in Raliul Suediei.

Rezultatele promitatoare atrag atentia managerilor din WRC, astfel ca sezonul ’99 il gaseste pe Petter la bordul unui Ford Escort WRC de uzina, alaturi de noul sau navigator, Phil Mills. Dupa cateva rezultate notabile, in august 2000 semneaza cu echipa Subaru Prodrive si devine pilotul ei central, cucerindu-i pe toti membrii acesteia cu firea sa extrovertita, foarte comunicativa si mereu pusa pe sotii, de unde i se si trage porecla de Hollywood. Adulat de fani, ii recompenseaza pe acestia la fiecare etapa ba aruncandu-le sapca si manusile, ba semnand la nesfarsit autografe si fiind tot timpul cu zambetul pe buze.

Citeste mai mult in ProMotor

Tags: