Horia Moculescu şi-a câştigat existenţa cântând la acordeon

De: Cătălina Matei / 23.06.2016, 12:36
Horia Moculescu şi-a câştigat existenţa cântând la acordeon
Joi, 23 iunie, de la ora 20.30, într-o nouă ediţie a emisiunii “Te pui cu blondele?”, Horia Moculescu povesteşte cum a ajuns să cânte la acordeon.

“Tatăl meu mi-a trimis de pe front un acordeon. Atunci am învăţat să cânt la acest instrument. Avem şase ani”, îşi aminteşte celebrul compozitor.

Ulterior, cu ajutorul acordeonului, compozitorul şi-a câştigat existenţa pe parcursul mai multor ani . “Primii bani i-am câştigat cântând la acordeon. De altfel, acordeonul mi-a dat de mâncare pentru o lungă perioadă de timp, în anii ’50”, mai spune Moculescu.

Horia Moculescu şi Mihai Tatulici sunt invitaţii lui Dan Negru joi seara, la “Te pui cu blondele?”, într-o ediţie specială Seniori vs Juniori, în care aceştia se vor confrunta pe teme de cultură generală nu doar cu blondele din platou, ci şi cu vedete de televiziune, sportivi şi artişti mai tineri, precum Florin Ristei, Theo Rose, Liviu Teodorescu, Marian Drăgulescu, Roxana Marcu, Nadir, Kamara, Cătălin Oprişan sau Andrei Ştefănescu.

Cine va ieşi câştigător din confruntarea din platou, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 23 iunie, de la ora 20.30, într-o nouă ediţie a emisiunii “Te pui cu blondele?”