Hotel FM a câştigat Selecţia naţională Eurovision

De: Mioara Tronaru / 02.01.2011, 14:00
Hotel FM a câştigat Selecţia naţională Eurovision
Trupa Hotel FM, cu piesa "Change", a câştigat finala selecţiei naţionale Eurovision, organizată de TVR, în premieră, în noaptea de Revelion.

Trupa formată din David Bryan (voce), Gabriel Băruţă
(compozitorul piesei, pian & backing vocals) şi Alex Szus
(tobe) va reprezenta România la concursul internaţional Eurovision
ce se va desfăsura în luna mai în Germania, la Dusseldorf. Este cea
de-a doua participare a trupei la Selecţia Eurovision, anul trecut
Hotel FM ocupând locul patru.
Melodia a fost aleasă în urma punctajului oferit de juriul de
specialitate (50%) şi de voturile telespectatorilor (50%). Juriul a
fost alcătuit din 11 membri şi pentru prima dată, dintre aceştia,
au făcut parte şi oaspeţi din străinătate, artişti şi jurnalişti
specializaţi în Eurovision.
Trupa Hotel FM a obţinut un total de 22 de puncte – punctajul maxim
din partea juriului (12) şi 10 puncte de la public. Trebuie
remarcat că şi la preselecţia Eurovision din luna noiembrie piesa
trupei Hotel FM a avut cele mai multe voturi (97, la egalitate cu
Direcţia 5) de la cei 11 membri ai juriului de atunci (ce avea o
altă componenţă).

Clasamentul final al concursului de selecţie naţională
Eurovision 2011 este următorul:
1. Hotel FM – Change – 22 puncte (12 juriu + 10 televot)
2. Directia 5 – Cinema Love – 17 puncte (10 juriu + 7
televot)
3. Distinto, Ianna şi Anthony Icuagu – Open Your Eyes – 17 puncte
(5 juriu + 12 televot)
4. Mihai Alexandru feat B-Body & Soul – Bang Bang – 16 puncte
(8 juriu + 8 televot)
5. Laurentiu Cazan – We Can Change The World – 12 puncte (7 juriu +
5 televot)
6. Leticia – Dreaming of You – 10 puncte (6 juriu + 4
televot)
7. Blaxy Girls – It’s So Fine – 6 puncte (0 juriu + 6
televot)
8. Dan Helciug – My Facebook Girl – 4 puncte (4 juriu + 0
televot)
9. Adrian Cristescu – One By One – 4 puncte (2 juriu + 2
televot)
10. Dalma – Song For Him – 3 puncte (3 juriu + 0 televot)
11. Claudia Pavel – I Want U To Want Me – 3 puncte (0 juriu + 3
televot)
12. Silvia Stefanescu – I Can’t Breathe Without You – 2 puncte (1
juriu + 1 televot)
13. Rallsa – Take Me Down – 0 puncte (0 juriu + 0 televot)