Liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat marti, înaintea sedintei Biroului Permanent National al partidului, ca PSD nu va sustine motiunea de cenzura depusa de PD, ci va initia o alta motiune de cenzura la adesa Guvernului Tariceanu.
Întrebat daca PSD sustine motiunea de cenzura depusa de PD, Hrebenciuc a raspuns: „Nu. Depunem noi alta motiune”.
Si vicepresedintele PSD Dan Nica a declarat, înaintea sedintei Biroului Permanent National în care urmeaza sa fie stabilita pozitia PSD fata de motiunea de cenzura initiata de PD, ca formatiunea sa nu va vota în favoarea acestei motiuni de cenzura.
La rândul sau, vicepresedintele PSD Liviu Dragnea a declarat ca, pâna în acest moment, PSD nu a luat nicio decizie în privinta motiunii de cenzura a democratilor, dar a precizat ca el nu crede ca PSD va sustine aceasta motiune si ca este posibil ca PSD sa initieze propria motiune de cenzura.
În cursul zilei de duminica, liderii PSD si PNL s-au întrunit pentru a negocia o majoritate parlamentara transparenta, dar întâlnirea nu s-a finalizat cu o concluzie clara, au declarat surse din ambele partide.
Birourile Permanente reunite ale Camerelor Parlamentului au decis, luni, ca motiunea de cenzura „Guvernul Tariceanu trebuie sa plece”, initiata de PD, sa fie citita în plenul reunit joi, urmând sa fie dezbatuta lunea viitoare.