Hugh Laurie este personaj de desene animate

Apropo.ro / 03.11.2010, 14:45
Hugh Laurie este personaj de desene animate
Actorul şi-a împrumutat vocea unui personaj din filmul "Arthur Christmas", o comedie animată 3D, produsă în studiourile Aardman Animation.

james mcavoyActorii Bill Nighy,
Imelda Staunton şi Ashley Jensen vor face şi ei parte din
distribuţia acestui film, ce va fi lansat pe marile ecrane pe 23
noiembrie 2011 de Sony Pictures Animation.
Povestea din „Arthur Christmas” răspunde întrebării pe care şi-o
pun toţi copiii la un moment dat: „Cum face Moş Crăciun să livreze
toate cadourile într-o singură noapte?”. Filmul prezintă „secretul”
lui Moş Crăciun, care constă într-o reţea de dispozitive
electronice uluitoare, de ultimă generaţie, ascunsă sub zăpada de
la Polul Nord.

James McAvoy va asigura vocea pentru personajul Arthur, fiul cel
mic al lui Moş Crăciun, puţin stângaci, dar bun la suflet, şi,
totodată, singurul din familia lui care încă este captivat de magia
sărbătorii de Crăciun.

Hugh Laurie, starul serialului de
televiziune „Dr. House”, va interpreta rolul lui Steve, fiul cel
mare al lui Moş Crăciun, care a făcut ca „misiunea” de la Polul
Nord să devină una extrem de eficientă şi cu o precizie
militărească.
Bill Nighy îl va interpreta pe Grandsanta, tatăl în vârstă de 136
de ani al lui Moş Crăciun, un moşneag maniac şi supărăcios care
urăşte lumea modernă.

Tags: