Hugh Laurie – Un englez sub acoperire

Apropo.ro / 07.04.2008, 00:00
Hugh Laurie - Un englez sub acoperire
Este actor de comedie, dar a cîştigat notorietate cu o dramă medicală. Este englez get-beget, dar a fost ales pentru serialul “House M.D.” pentru că producătorii îşi doreau un american adevărat.Cel de-al doilea sezon al celui mai apreciat serial din lumea medicilor poate fi urmărit la AXN din 7 aprilie.

Cu rolul din “House M.D.”, Hugh Laurie a cîştigat, pînă acum, două Globuri de aur, iar discursul lui de mulţumire de anul trecut este o mostră de umor englezesc: “Nici nu ştiu ce să spun. Serios, nu ştiu pentru că nu mi-am pregătit un discurs. Oamenii se înghesuie să-ţi trimită pantofi gratuiţi, cătuşe gratuite sau irigatoare pentru clismă. Nimeni nu îţi oferă un discurs de mulţumire gratuit. Cred că există o gaură pe piaţă. Mi-ar fi plăcut acum să scot din buzunar un discurs marca Dolce & Gabbana”. Personajul lui, dr. Gregory House, este inspirat de un alt englez celebru, Sherlock Holmes, doar că, în loc de crime, trebuie să descifreze afecţiuni medicale bizare. Tatăl lui Laurie a fost în realitate medic, “aşa că simt o umbră de vinovăţie cînd sînt plătit pentru a deveni versiunea falsă a propriului meu părinte”. Succesul serialului îi aduce în cont actorului 275.000 dolari pe episod.

De la vîsle pe scenă
La 18 ani, James Hugh Calum Laurie (născut pe 11 iunie 1959, la Oxford) era vîslaş în naţionala de tineret a Angliei. Deşi avea în faţă o carieră promiţătoare, a fost nevoit să renunţe la sport după ce s-a îmbolnăvit de mononucleoză. La Cambridge, de unde a ieşit cu o diplomă în antropologie şi arheo­logie, a făcut parte din trupa de teatru a universităţii, unde a întîlnit-o pe Emma Thompson. Aceasta, care i-a şi fost iubită pentru o vreme, l-a prezentat regizorului Stephen Fry, care, ulterior, a devenit şi naşul celor trei copii ai actorului. Cei doi au făcut istorie între 1986 şi 1995 cu serialul de scheciuri “A Bit of Fry and Laurie“. Chiar dacă, în Marea Britanie, are în spate o filmografie consistentă, ironia face ca Laurie să devină celebru interpretînd un american: “Să vorbeşti cu accent american e ca şi cînd ai juca tenis cu mîna stîngă. Sau e ca şi cînd toţi ceilalţi ar avea o rachetă de tenis, iar tu ai ţine în mînă un peşte viu”. De mare ajutor i-au fost filmele cu Steve McQueen şi Clint Eastwood, al căror mare fan este. Actorul e un talentat pianist şi cîntă la clape în formaţia Poor White Trash. De asemenea, este autorul unui bestseller, “The Gun Seller”, semnînd şi scenariul pentru ecrani­zarea acestuia. Al doilea roman, “The Paper Soldier”, a apărut pe piaţă la sfîrşitul anului trecut. “Cînd scriu, mă gîndesc că nimic nu e mai plăcut decît să fii actor. Cînd eşti în focurile creaţiei, tot ce-ţi doreşti e să-ţi ofere cineva replicile în loc să te chinui tu să le născoceşti”.

Dr. House
luni, miercuri, vineri, 21.00, AXN