I-au ras, cu forța, mustața după 70 de ani

De: Marian Andrei / 28.05.2013, 16:30
I-au ras, cu forța, mustața după 70 de ani
Un britanic a depus plângere împotriva personalului de la Spitalul Kingston din Londra, unde tatălui lui, în vârstă de 86 de ani, i s-a ras cu forța mustața.

Potrivit plângerii depuse de fiul „victimei”, Ken Perkin a început să-și lase mustață la vârsta de 16 ani și, în toți cei 70 de ani trecuți de atunci nu a renunțat niciodată la ea, înclusiv în timpul celui de-al doilea război Mondial.

Fiul, Ian Perkin, a declarat că din punct de vedere legal raderea mustăților împotriva voinței sale este un act de violență. „Dacă aș fi făcut așa ceva cu cineva într-o stație de autobuz, m-ar fi închis pentru șase luni”, a spus Ian Perkin.

Mai mult, Ian spune că tatăl său, care a fost internat pentru 12 săptămâni, a fost admonestat de asistente pentru acțiunea fiului. „Ar trebui să fii mulțumit că mai avem grijă de tine după ce fiul tău ne-a reclamat„, ar fi spus una dintre asistente.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Kingston și-a exprimat dezamăgirea pentru faptul că familia Perkin „nu a fost mulțumită de îngrijirea” de care a avut parte în spital și a declarat că va studia plângerea și va da curând, un răspuns oficial.