Iepurii care strălucesc în întuneric (Video)

De: Gabriela Voicu / 13.08.2013, 15:30
Iepurii care strălucesc în întuneric (Video)
Doi iepuri au fost transformați în "licurici" de niște cercetători din Hawaii și Turcia, în urma unor experimente pentru depistarea unor boli genetice.

Doi iepuri au fost transformați în „licurici” de niște cercetători din Hawaii și Turcia, în urma unor experimente pentru depistarea unor boli genetice.

Iepurii, care în intuneric sunt verzi și stralucesc, așa cum vedeți în clipul de mai jos, par a fi dotați cu LED-uri, după părerea Dr. Stefan Moisyadi de la Universitatea din Hawaii.

Cercetătorii care au efectuat experimentul au injectat în iepuri material genetic, iar strălucirea lor denotă că acesta s-a integrat în  organismul animalelor.

„Este doar un marker care indică faptul că putem introduce în animal o genă care inițial nu se afla acolo”, a explicat Dr. Moisyadi.

Experimentul are ca scop crearea unor tratamente mai ieftine pentru boli genetice precum hemofilia, iar specialiștii speră să obțină rezultate remarcabile. Alți cercetători au reușit anterior să facă animale precum maimuțe, pisici sau porci să devină fosforescente.