Ilinca Vandici & Adrian Artene, un nou cuplu la TV

De: Nicoleta Nicolae / 17.09.2012, 07:00
Ilinca Vandici & Adrian Artene, un nou cuplu la TV
CanCan TV începe în această seară, de la ora 22.00, la Acasă TV. Adrian Artene şi Ilinca Vandici sunt pregătiţi să “spargă” audienţele. Între timp, Vandici pune acum cariera şi familia pe primul plan, iar Artene se consideră o ţintă fadă pentru paparazzi!

– Ilinca, ai lasat Antena 2 pentru Acasă TV! De ce ai făcut această mutare?
Voi începe cu un proverb australian care spune că: „Suntem cu toţii vizitatori ai acestui timp, ai acestui loc. Suntem doar în trecere, iar scopul nostru aici este acela de a observa, de a învăţa, de a creşte, de a iubi… după ce am făcut toate astea, ne întoarcem Acasă…”. De aici se deduce tot răspunsul meu practic…. Încercăm în fiecare zi să creştem, să ne dezvoltăm, să ne depăşim limitele, să trecem prin toate nivelele spirituale existente pentru a deveni mai buni, oameni mai buni. Am primit această provocare cu mare deschidere şi putere de muncă, conştientizând evoluţia mea professională ce avea să se întâmple.

– Faci echipă cu Adrian Artene. Crezi că vă veţi înţelege?
Cu siguranţă s-a ajuns în acest moment la o formula de nota 10, din toate punctele de vedere, fiecare schimbare venind cu un plus fantastic asupra formatului emisiunii. Brandul CanCan TV, dar şi ACASĂ, reprezintă o garanţie pentru telespectatori că emisiunea va fi inundată de exclusivităţi, premiere, subiecte incendiare, reporterii noştri vor face parte, în timp real, din viaţa vedetelor, iar momentele de entertainment vor fi memorabile. O muncă enormă a unei echipe formată din oameni exemplari, dedicaţi trup şi suflet, abia aşteaptă să pătrundă în casele voastre, de luni până joi, de la ora 22:00, ACASĂ!

– Ai fost şi tu, nu de puţine ori, ţInta subiectelor de cacan. Cum e să treci oarecum în partea cealaltă?
Eu sunt un om pozitiv, care vede întotdeauna partea plină a paharului, drept urmare, consider că momentele în care am fost şi eu sub lupa jurnaliştilor, am reprezentat şi eu un subiect de cancan, îmi folosesc acum ca experienţă în plus în interviurile pe care le voi realiza, în apropierea şi înţelegerea invitaţilor mei. Suntem mai sensibili la o situaţie pe care ştim că au trăit-o şi alţii. Eu chiar vreau să cred că mai presus de toate, suntem oameni, având menirea de a ne ajuta, de a ne înţelege, de a simpatiza cu ceilalţi.

– Cum stai cu dragostea? Mai ţii legătura cu Ciprian Marica?
Aş vrea să nu discutăm despre acest subiect. În momentul de faţă, cariera şi familia mea, ocupă tot locul din sufletul meu. Îmi doresc să încununăm cu succes acest proiect, să avem putere de muncă şi să le putem aduce celor de acasă doar superlativul din tot şi din toate…

– Ce nu ţi-ai dori să se scrie despre tine?
În termeni generali, mi-aş dori să se scrie doar adevărul, adică să nu se scrie lucruri neadevărate, însă nu trăim, din pacate, într-o lume perfectă. Sunt mulţumită şi chiar mândră de viaţa mea, nu am ascunzişuri, chestiuni ruşinoase, tocmai de aceea mi-am asumat statutul de persoană publică, chestiune care presupune articole de orice natură… Încerc să-mi înţeleg colegii de breaslă şi să nu îi judec pentru neadevărurile publicate.

– Care sunt regulile după care te ghidezi în viaţă?
Regulile bunului simţ, cei 7 ani de acasă, care m-au ajutat să fiu ce sunt azi, iubirea faţă de oameni, fie ei prieteni sau duşmani, capacitatea de a nu judeca pe nimeni, de a mă raporta doar la viaţa mea, de a lăsa în urmă bucurie.. Şi nu în ultimul rând, mama… ea e cea care mă ţine ancorată în realitate, care îmi reaminteşte mereu de lucrurile care o fac să fie mândră. Atâta vreme cât mama este mândră de mine, şi tata, de undeva de sus, înseamnă că mi-am îndeplinit misiunea.

– Ai renunţat la actorie? Ai mai primit oferte în acest sens?
E impropriu spus că am renunţat. Până în prezent nu am primit nici o altă ofertă. Nu se ştie niciodată ce îţi rezervă viitorul, eu sunt deschisă tuturor provocărilor din partea vieţii.

– Ce rol ţi-ar plăcea să interpretezi şi în pielea cărui personaj crezi că te-ai simţi cel mai bine?
Cred că un rol negativ… cu toate că există o serie de dezavantaje, aş fi curioasă să văd daca aş putea crea un personaj total diferit de mine.

– În viaţa de zi cu zi eşti o bună actriţă?
Viaţa este atât de scurtă, încât nu îmi permit să pierd clipe importante, jucând diverse roluri. Viaţa o trăiesc eu, Ilinca Vandici, cu bune şi cu rele, cu dezamăgiri şi bucurii, cu lacrimi şi zâmbete… Viaţa nu e un film, poate fi o piesă de teatru pentru cei din jur, însă pentru propria persoană e doar realitate şi menire.

Adrian Artene: „M-a ferit Dumnezeu de prieteni vedete!”

– Adrian, cum vezi mutarea Cancan TV de la Kanal D la Acasă TV?
Ideile… destinate să se întâlnească, se vor întâlni întotdeauna aparent întâmplător, dar exact când trebuie! Acum, ideile s-au întâlnit. Acesta era momentul!

– Cum te înţelegi cu Ilinca?
Cu Ilinca sunt familiar din perioada în care eram redactor sef la CanCan! Diagnosticul asupra relaţiei profesionale dintre noi îl va pune însă publicul. Aştept şi eu să fiu „consultat”. Consider însă că n-avem încotro: TREBUIE să fim un cuplu… sănătos! 

– O să-i duci dorul Andreei Mantea?
Nu intenţionez să nasc insulte, dar nici să fiu ipocrit. Pentru Andreea, voi avea mereu o uriaşă apreciere. Este o persoană căreia îi voi acorda creditul meu în orice conjuctură.

– Pe ce mizezi, ca şi audienţă, în acest nou sezon CanCan TV? Ce subiecte vor predomina acum şi ce schimbări aduce această mutare?
Mizez, ca şi până acum, pe inteligenţa şi bunul gust al publicului. Va exista o barieră clară între noi şi… vulgaritate, între subiectele noastre şI fuste ridicate-n cap. Este vorba, până la urmă, de paralela dintre CanCan TV şi concurenţii noştri!

– Care sunt primii invitaţi din noul sezon şi când începe emisiunea de la Acasă TV?
Emisiunea vine ACASĂ din 17 septembrie, în fiecare săptămână, de luni până joi, de la 22.00. Restul e… mister!

– A rămas aceeaşi echipă Cancan TV de la Kanal D?
Risc să fiu acuzat de comiterea unei aşa-zise impietăţi, dar, cu toate acestea, îl voi parafraza pe Nicolae Iorga. Vom fi din nou aceeaşi şi mai buni decât atât!

– Ce aşteptări ai în acest sezon de la CanCan TV?
Aşteptările mele converg spre interesele întregii echipe: să reconfirmăm faptul că suntem „Nr. 1”, că nu ne scapă NIMIC, că suntem primii care dezvăluim ŞTIREA.

– Ce părere ai de subiectele presei tabloide? Cât de mult s-a schimbat în ultimii ani presa din România?
Sunt două planuri de discuţie. În primul rând, presa, per ansamblu, s-a deprofesionalizat prin perpetuarea unor practici eminamente mercantile. În al doilea rând însă, în ce priveşte presa tabloidă, aceasta s-a autodisciplinat şi a căpătat popularitate în faţa presei quality. Presa de investigaţie, de analiză, şi-a tocit „dinţii”. Nu mai are putere să muşte, ci doar să mârâie. Acum, muşcă doar presa tabloidă din – ceea ce unii numesc – vedete de carton!

– Dacă ai fi în vizorul paparazzilor, prin ce tertipuri ai scăpa de ei?
N-aş întoarce „luneta” asupra mea, doar şi pentru faptul că sunt o ţintă fadă. Viaţa mea chiar nu e un trofeu pentru paparazzi…

– Cu ce vedete ai fost prieten şi te-ai certat, între timp, din cauza emisiunii pe care o prezinţi?
M-a ferit Dumnezeu de prieteni vedete.

– Cum l-ai descrie pe Artene – tată? Îţi mai doreşti un frăţior sau o surioară pentru fetiţa ta?
Flexibil. Uneori sunt riguros, cazon, alteori deliberat… naiv  Deocamdată, Dumnezeu m-a binecuvantat cu Amira…

Dana Popa

CanCan TV, luni-joi, 22.00, ACASĂ