Impenetrabilul Von Trier

Dupa „Dogville”, începutul ambițioasei trilogii despre America, danezul Lars von Trier și-a atras admirație, respect, dar și numeroase controverse. Difuzat pe ecranele noastre din 31 martie, „Manderlay”, al doilea film al trilogiei, dezbate tema sclaviei și libertații în America într-un mod care a pus pe foc ziariștii americani la Cannes. Von Trier e deja un mister…

Acțiunea din „Manderlay” reia exact momentul de dupa macelul din „Dogville”, care rasese de pe fața pamântului un oraș întreg. Un oraș despre care eroina filmului, Grace (interpretata atunci de Nicole Kidman) spunea: „Daca este vreun oraș fara de care lumea ar fi puțin mai buna, acesta este Dogville”. În deschiderea filmului, Grace (de data aceasta, Bryce Dallas Howard), tatal ei și grupul lor de gangsteri pleaca spre casa, la Denver. Însa, în lipsa șefului, situația a fost deturnata, iar tot grupul este silit sa plece în cautarea unui alt loc liniștit unde sa-și faca afacerile. Ei opresc în Alabama, intrigați de o misterioasa și masiva poarta de fier, cu un lanț greu, legat cu lacat imens. Lânga poarta se afla un stejar uscat, care strajuiește o inscripție greoaie în granit, scrisa cu litere monumentale: „Manderlay”.

Aceasta este premisa unui film în care spectatorul este invitat sa descopere, o data cu protagoniștii, o lume ciudata, izolata și parând sa existe în virtutea unor legi arhaice, ciudate și aproape neverosimile. Grace se încapațâneaza din nou sa ramâna, sa exploreze și sa încerce sa schimbe aceasta lume, în ciuda avertismentelor primite de la cei din jur. Însa lumea pe care o descopera e mai stranie și enigmatica decât s-ar fi așteptat. O lume în care, în pofida epocii, sclavia exista; mai mult, eliberarea devine o chestiune relativa chiar pentru beneficiarii ei…

Von Trier, un regizor neliniștit

„În exista, macar sugerata, ideea de peisaj. Pomii plini de fructe, munții, totul era aproape romantic. Existau, de asemenea, sunete care veneau de afara, sugerând ca, dincolo de granițele strict trasate unde se petrecea acțiunea, se afla un peisaj frematator. În însa, nu e nici un fel de peisaj. În nici un punct al acțiunii nu ai sentimentul ca ești în contact cu exteriorul. Toate sunetele vin din interior. Am vrut sa creez sentimentul de izolare; la urma urmei, Manderlay este o închisoare”, spune Von Trier într-un interviu acordat recent revistei „Die Zeit”. Întrebat de ce prefera aceasta delimitare și restrângere aproape singulara a spațiului în filmele sale, regizorul care nu se sfiește sa critice politica Americii sau acțiunile Papei, raspunde: „Caut provocari care, cel puțin aparent, îmi limiteaza aria de acțiune și libertatea estetica. Astfel, îmi pot concentra toata energia în spațiul mic care mi-a ramas. Este foarte simplu: abia în închisoare, ești, de fapt, în postura de-a te gândi cu adevarat la libertate”.

Deparazitarea câinilor de apartament: O necesitate absolută (P)

5 filme despre jocuri de noroc și cazinouri inspirate din viața reală

Citește mai multe despre regizorul Von Trier numai în