In 2015 Liberty Parade trece la nivelul următor: TRANSFORMAREA

De: Nicoleta Nicolae / 08.07.2015, 16:00
In 2015 Liberty Parade trece la nivelul următor: TRANSFORMAREA
Pe 25 iulie pe plaja dintre Venus si Saturn se întâmplă show-ul după care nimic nu va mai fi la fel în muzica dance.

În 2015 cel mai mare show al muzicii dance din România, Liberty Parade,  provoacă spectatorii si DJ-ii la trecerea la un nou nivel al performantelor în muzica electronică.

Liberty Parade 2015: TRANSFORMAREA este show-ul care va realiza mixuri spectaculoase între muzica electronică si cea live, care va duce spectacolul de lumini si de sunet dincolo de orice a fost trăit sau imaginat în România până în prezent.

Ca si în anii precedenti parada camioanelor Liberty Parade începe la ora 16.00, cu patru camioane care trec prin centrul statiunilor începând de la Olimp, într-o caravana a energiei, a costumelor pline de culoare si a oamenilor lipsiti de griji si de complexe.

Peste 70.000 de tineri sunt asteptati să participe la ceea ce înseamnă trecerea la noul nivel în distractiile pe plajă, o manifestare a spiritului liber , într-un maraton de peste 12 ore de muzică dance, fiecare dintre ei – dovedind ca si în anii precedenti – că se pot transforma (coafuri, make-up, costume) în cei mai spectaculosi iubitori de muzică dance.

Intrarea este liberă, este permis accesul doar tinerilor peste 18 ani.