În al 9-lea cer …şi-a ales finalistele!

Apropo.ro / 12.05.2008, 00:00
În al 9-lea cer ...şi-a ales finalistele!
Simina Popa şi Flavia Tronca sînt finalistele emisiunii “În al 9-lea cer”, ele ocupînd primele două locuri în finala de fete susţinută la Acasă TV, pe 4 mai. Cele două merg mai departe în concurs şi vor lupta pentru un rol într-o producţie MediaPro Pictures.

Simina a jucat împreună cu Denis Ştefan o secvenţă din telenovela “Inimă de ţigan” şi au făcut senzaţie cu momentul sărutului: “Partea cu sărutul a fost o întreagă aventură pentru mine. Dacă nu era aceasta, nu aş fi avut emoţii atît de mari. Dar mi-am repetat că, de fapt, nu Simina se săruta cu Denis, ci Roza cu Codruţ. Sînt foarte fericită acum, dar îmi este foarte frică pentru marea finală”, mărturiseşte Simina. Flavia este mîndră că a făcut faţă cu brio secvenţei din “Numai iubirea”, pe care a jucat-o cu Alexandru Papadopol: “Papi m-a ajutat foarte mult, mi-a dat multe sfaturi şi indicaţii. Acum sînt foarte fericită, dar încerc să-mi stăpînesc emoţiile şi să mă concentrez pentru marea finală”, a declarat Flavia.

Finala fetelor în topul audienţelor
Conform Gfk România, finala fe­telor de la ”În al 9-lea cer” s-a clasat pe locul 2 în topul audien­ţelor pe segmentul format din femei cu vîrste cuprinse între 15 şi 49 de ani. Astfel, între 16.29 şi 18.30, Acasă TV a înregistrat o medie de rating de 3,4 puncte şi o cotă de piaţă de 12,1%. Emisiunea “În al 9-lea cer” le-a mai oferit o şansă concurenţilor care au ieşit din concurs. Neli Cimpoca, Nicoleta Macarencu şi Puiu Muşat au primit cîte un rol episodic într-o producţie Promance, companie a MediaPro Pictures. Cei trei au semnat precontractele în direct fără să stea pe gînduri şi sînt foarte nerăbdători să înceapă filmările.

Marea finală
Pe 18 mai, la Acasă TV, are loc marea finală ”În al 9-lea cer”. Tele­spec­tatorii vor afla cine sînt cei doi cîştigători ai marelui premiu, un rol pentru un an de zile într-o pro­ducţie Promance. Finaliştii vor juca în secvenţe trase în deco­rurile de telenovelă din Buftea, ei fiind acompaniaţi şi de această dată de vedetele Acasă TV. Juriul care va decide cine sînt marii cîştigători ai concursului va fi unul extins: lui Carmen Tănase, Gelu Colceag şi Mircea Gheorghiu li se vor alătura regizorul Iura Luncaşu şi actorul Florin Zamfirescu. Tot în marea finală, telespectatorii Acasă TV vor afla şi povestea aleasă pentru a fi transpusă într-o pro­ducţie Promance şi cine este copilul ales să joace într-o producţie a aceleiaşi companii.