În culisele vieţii de bogătaş! Emisiunea #RichKids of Beverly Hills revine la E!

De: Nicoleta Nicolae / 24.04.2016, 06:00


 În culisele vieţii de bogătaş! Emisiunea #RichKids of Beverly Hills revine la E!
„În bogăţie şi în... şi mai mare bogăţie”, #RichKids of Beverly Hills revin în forţă, cu prima nuntă surprinsă în emisiune.

Având premiera vineri, 13 mai, la ora 21:00, sezonul de 8 episoade va urmări drumul spre altar încrustat cu diamante al cuplului format din bloggeriţa Morgan Stewart şi mogulul imobiliar Brendan Fitzpatrick. Camerele E! vor surprinde toată strălucirea din timpul pregătirilor pentru momentul în care vor spune „Da” în faţa familiilor lor #fabuluxoase şi a prietenilor lor, printre care Dorothy Wang, EJ Johnson şi Jonny Drubel. De la petrecerea burlacilor şi a burlăciţelor, la crizele de nervi ale miresei şi la lista invitaţilor aflată în continuă schimbare, dramele #farafiltru se ţin lanţ, odată cu revenirea emisiunii #RichKids of Beverly Hills, din 13 mai, ora 21:00, exclusiv la E!

La începutul noului sezon, Morgan şi Brendan revin cu picioarele pe pământ, după euforia logodnei şi încep să-şi plănuiască nunta visurilor lor. Dar cei doi îşi dau rapid seama că plănuirea unei nunţi nu presupune doar alegerea şampaniei şi a trandafirilor albi. Comportamentul temperamental al lui Morgan o depărtează de Brendan şi o face să se întrebe serios cât de mult vrea Brendan nunta asta şi cât de mult o vrea pe ea alături de el. Pe lângă dramele nupţiale, blonda din spatele BoobsAndLoubs.com va arăta camerelor de filmat cum se distrează la petrecerea burlăciţelor şi cum pozează într-o şedinţă foto pentru revista „Brides”.

Infectată cu „virusul” afacerilor, Dorothy se concentrează pe întărirea brand-ului propriu, lansând o serie nouă de produse. Dincolo de planurile ei de a-şi construi un imperiu, regina reţelelor de socializare este gata să iasă din nou la întâlniri. Dar pare a fi dat de ape repezi, după ce tabloidele o cuplează cu un star NBA şi paparazzi o vânează pentru a obţine o confirmare. Regina Instagram-ului are probleme şi din cauza faptului că se simte distanţată de prietena ei, Morgan. Aceasta e implicată în pregătirile pentru nuntă, iar Dorothy nu poate înţelege ce presupune asta, aşa că @DorothyWang apelează la fosta ei prietenă, Bianca Weiser Espada, pentru a pune B-ul în BFF. Dar o dispută mai veche dintre Brendan şi Bianca provoacă tensiuni şi mai mari între Dorothy şi Morgan.

După ce, în sezonul trecut, Jonny a trecut printr-o despărţire, acum se bucură de viaţa de burlac şi se concentrează pe cariera lui muzicală. Este activ pe scena muzicală din L.A. şi se impune ca unul dintre cei mai noi şi promiţători DJi. Dar noa lui pasiune atrage după sine nopţi pierdute la petreceri, în compania unor băieţi uşor dubioşi. Şi Jonny e forţat să-şi reevalueze stilul de viaţă promiscuu, după ce este zguduit de un pericol de natură medicală.
EJ a terminat studiile şi e gata să-şi ia zborul şi să-şi dea seama ce urmează în cariera lui. În plus, după ce a fost ridicat în slăvi de presă pentru că a slăbit 82 kg, EJ începe să fie criticat de aceasta în legătură cu greutatea lui şi prietenii lui sceptici sunt îngrijoraţi: cred că e prea slab. Cu un nou aspect fizic şi o încredere în sine sporită, EJ este gata pentru următorul pas din viaţa lui – trebuie să-şi dea doar seama care e acesta.

Legaţi-vă centurile de siguranţă, pentru că drumul spre altar e presărat cu obstacole. Nu rataţi noul sezon din #RichKids of Beverly Hills, care are premiera vineri, 13 mai, la ora 21:00, numai la E!