În ultima ediţie a show-ului Pofţiti în vacanţă surprizele se ţin lanţ

De: Cristiana Trifu / 03.01.2018, 14:34
În ultima ediţie a show-ului Pofţiti în vacanţă surprizele se ţin lanţ
În ediţia din seara aceasta a emisiunii ”Poftiţi în vacanţă”, difuzată pe Antena 1 de la ora 20.00, surprizele se ţin lanţ. Având în vedere că show-ul care le-a provocat pe vedete să iasă din zona de confort pentru a-i ajuta pe cei mici se apropie de final, Jorge, Giani Kiriţă, Margherita de la Clejani şi Sorana sunt pregătiţi să se autodepăşească pentru a aduce bucuria pe chipul celor treizeci de copii veniţi în tabăra din Vama Veche.

Sarcinile la care i-a supus Nea Mărin timp de trei zile nu au fost deloc uşoare, iar organizatorul taberei pare că are destule resurse pentru a continua această aventură de la malul mării: ,,Nu are cum să aibă atâta energie la vârsta lui, e incredibil!”, mărturiseşte Jorge uimit.

Diseară, responsabilităţile se vor îmbina cu faptele bune, căci vedetele le vor oferi copiilor o lecţie de curaj. Dat fiind că niciunul dintre ei nu a văzut niciodată marea şi cu atât mai puţin o piscină, Nea Mărin va decide ca după micul dejun cei mici să aibă parte de câteva ore de relaxare sub razele soarelui. Dar pentru că cei mici nu sunt obişnuiţi cu apa, Jorge şi Giani Kiriţă îi vor ajuta să îşi învingă frica şi să se avânte cu entuziasm într-o primă lecţie de înot. Voia bună şi surprizele fac parte din ultima ediţie a show-ului ”Poftiţi în vacanţă”, însă vedetele vor avea de îndeplinit poate chiar mai multe sarcini ca în mod normal.: ,,A trebuit să mă pună la muncă! Tocmai pe mine, sărăcuţa, care aveam speranţe atât de mari că astăzi mă voi relaxa şi nu voi face nimic”, declară Marga.

În seara aceasta, unul dintre cei veniţi într-o tabără pentru prima oară în viaţă va mai avea parte de o experienţă unică în momentul în care echipa emisiunii îi va organiza o petrecere surpriză cu ocazia zilei de naştere: ,,Avea ochii umezi, aproape plângea. Nu îi venea să creadă, atât era de fericit.”, mărturiseşte Jorge. Tot astăzi, cei din tabăra lui Nea Mărin vor avea parte de un program unic, în care lecţiile de gătit, sesiunile de căţărări şi plimbările cu tiroliana nu vor lipsi. Aventura nu se opreşte nici pentru vedete, iar într-o încercare de a se antrena cot la cot cu copiii, Marga va fi ţinta unei farse din partea lui Nea Mărin, însă despre ce este vorba telespectatorii vor vedea de la ora 20:00, în ultima ediţiei a show-ului ”Poftiţi în vacanţă” difuzat de Antena 1.


 

Tags: