În ultimii șase ani, același tânăr recuperază crucea de lemn din râul Buzău

De: Carmen Ulian / 07.01.2015, 15:00
În ultimii șase ani, același tânăr recuperază crucea de lemn din râul Buzău
În ultimii șase ani, același tânăr tot recuperază crucea de lemn din râul Buzău aruncată în timpul slujbei oficiate de arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, IPS Ciprian.

După sfințirea unei cisterne cu Agheasmă Mare, a fost aruncată o cruce din lemn în apa învolburată și plină de sloiuri a râului Buzău.

Deși afară temperatura nu depășea un grad Celsius, trei tineri au sărit în râul Buzău după crucea aruncată de preoți, aceasta fiind recuperată de același tânăr ca în ultimii șase ani. Tânărul de 26 de ani a declarat, după ce a luat crucea, că anul acesta apa a fost mai rece ca oricând.

„Este a șasea oară când prin crucea aruncată de Bobotează și de fiecare dată am avut noroc și am fost sănătos. Anul trecut de pildă, și eu și soția ne-am găsit locuri de muncă mai bune și am fost sănătoși. Sper ca anul acesta să îmi meargă și mai bine și mie și familiei mele. Oricum este ultimul an când mai sar după cruce”, a spus tânărul pe nume Adrian Costin. Alături de el și alți tineri au mai recuperat din crucile aruncate de arhiepiscop în râul Buzăului.

Citește mai multe detalii pe Mediafax