Începem dimineaţa cu Ioana Muntean şi Mihai Dedu

Apropo.ro / 12.05.2008, 00:00
Începem dimineaţa cu Ioana Muntean şi Mihai Dedu
Ioana Muntean face echipă cu Mihai Dedu la pupitrul ştirilor PRO TV de dimineaţă. De lunea trecută, Andreea Liptak a intrat în concediu prenatal, iar Ioana o înlocuieşte pînă cînd aceasta va fi pregătită să revină pe micile ecrane. Pînă acum, Ioana a prezentat ştirile PRO TV din weekend de la ora 13.00.

Ioana Muntean spune că se simte excelent alături de colegii ei din echipa ştirilor PRO TV de dimineaţă. “Sînt foarte amuzanţi, rîd tot timpul şi mă molipsesc şi pe mine. Cu Mihai mă înţeleg foarte bine şi îl întreb tot timpul: ”, povesteşte aceasta. Dis-de-dimineaţă, cînd se întîlneşte cu Neti Sandu la cabina de machiaj, Ioana evită să o întrebe ce se întîmplă cu zodia Balanţă în ziua respectivă. “Sînt superstiţioasă şi, dacă Neti mi-ar spune spre exemplu că trebuie să am grijă la volan, atunci cu siguranţă în acea zi nu m-aş urca în maşină”.

Schimbarea din viaţa Ioanei a atras după sine încă una. Deşi se trezeşte foarte devreme în fiecare dimineaţă, ştirista a renunţat complet la cafea. “Mi-e teamă că aş sta trează mai mult decît e cazul dacă beau cafea, aşa că am eliminat-o din viaţa mea. Mă trezesc cu un suc de fructe sau cu un ceai!”, spune ea. De cînd prezintă ştirile de dimineaţă, Ioana are acelaşi program ca şi soţul ei, Mihai Livadaru, realizatorul matinalului InfoPro. “Dacă înainte el venea acasă cînd eu plecam la serviciu, acum “s-a stabilizat” situaţia. Ne trezim la ora 5 dimineaţa şi, după prînz, avem o zi întreagă în care stăm împreună. Am avut chiar timp de o cafea în oraş, în mijlocul zilei. Ne-am văzut cu prietenii, am făcut cumpărături împreună”. Cei doi intenţionează să pofite la maximum şi de weekend-uri. “Părinţii lui Mihai sînt din Botoşani, ai mei din Cluj şi obişnuiam să-i vedem doar de Sărbători. Acum, o să recuperăm. Părinţii soţului meu îşi termină în vară o casă mare la Botoşani şi acolo vom veni cu toţii. Mihai mai are încă patru fraţi şi surori de vîrste apropiate şi chiar ne strîngem foarte mulţi”, povesteşte Ioana.

Revenind la ştirile PRO TV de dimineaţă, prezentatoarea spune că e prima oară cînd are un coleg permanent de prezentare. “Pînă acum, am mai prezentat alături de Cristian Leonte, dar doar retrospectiva campaniei . Atît Cristian cît şi Mihai sînt profesionişti şi ne-a fost foarte uşor să comunicăm”. Ioana face parte din echipa PRO TV din februarie 2005, cînd şi-a depus CV-ul la PRO TV Cluj. S-a îndrăgostit de televiziune, iar anul trecut s-a mutat în redacţia ştirilor PRO TV Bucureşti. De asemenea, telespectatorii au văzut-o transmiţînd de pe toate ”fronturile” domeniului politic: guvern, Cotroceni, parlament şi sediile tuturor partidelor politice.