Închisorile CIA, din nou în atenția Europei

De: Marian Andrei / 11.07.2012, 12:00
Închisorile CIA, din nou în atenția Europei
Comisia pentru Libertăți Civile din PE recomandă Lituaniei, Poloniei și României să deschidă sau să reia anchetele independente pentru a stabili dacă au existat pe teritoriile lor închisori secrete sau instalații în care să fie deținute persoane în cadrul programului CIA de extrădări extraordinare.

„Cercetările efectuate de ONU, Consiliul Europei, presa națională și internațională, jurnaliștii de investigație și societatea civilă au adus la lumină noi informații cu privire la locația închisorilor secrete ale CIA în Europa, la zborurile de extrădări extraordinare din spațiul aerian european și la persoanele transportate sau deținute”, afirmă raportul.

Eurodeputații consideră că statele membre „și-au exprimat intenția de a se supune dreptului internațional dar până în prezent nu și-au îndeplinit în mod adecvat obligațiile care le revin tuturor statelor membre de a investiga încălcările grave ale drepturilor omului în legătură cu programul CIA„.

Europarlamentarii cer autorităților judiciare din România să deschidă o anchetă independentă cu privire la presupusele închisori CIA de pe teritoriul țării, „în special în lumina noilor dovezi privind zborurile de legătură dintre România și Lituania”.

Europarlamentarii cer Finlandei, Danemarcei, Portugaliei, Italiei, Marii Britanii, Germaniei, Spaniei, Irlandei, Greciei, Ciprului, României și Poloniei să dezvăluie toate informațiile cu privire la avioanele suspecte asociate cu CIA și teritoriul lor.