INCREDIBIL, dar Einstein trăiește!

De: Gabriela Voicu / 07.11.2012, 14:20
INCREDIBIL, dar Einstein trăiește!
Cineva a postat pe un forum o fotografie interesantă, realizată recent in New York, în care pare să fie chiar Albert Einstein!

Cineva a postat pe un forum o fotografie interesantă care acum face înconjurul lumii.

În poză apare un taximetrist din New York, care seamănă atât de bine cu savantul Albert Einstein încât am putea crede că acesta din urmă s-a reîncarnat.

Bărbatul a imitat celebrul gest al lui Einstein, care a fost fotografiat scoțând limba, iar asemănarea dintre ei este izbitoare.

Savantul german Albert Einstein, cunoscut în special pentru teoria relativității, a câștigat premiul Nobel pentru Fizica în 1921. El a decedat în 1955, iar de-a lungul vieții a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii.

„Quantum Leap”

Explicația unui user de pe forumul în care a apărut fotografia cu taximetristul newyorkez este următoarea:

„Doctorul Albert Einstein, care a lansat teoria călătoriei în timp, a trimis cei mai buni oameni de știință în deșert pentru a afla dacă aceasta poate fi probată. Presat să-și demonstreze teoria, el a fost nevoit să testeze Acceleratorul prematur și a dispărut. Ulterior, doctorul s-a trezit undeva în viitor, blocat în corpul altcuiva și cu amnezie parțială. Treptat, el încearcă să repare erorile Acceleratorului, trece dintr-o viață în alta, încercand să îndrepte lucurile care au mers prost, și speră că următorul său salt va fi… acasă.”

Probabil că ați recunocut deja descrierea de mai sus ca fiind a celebrului serial „Quantum Leap”, difuzat de NBC in perioada 1989 – 1993, cu Scott Bakula și Dean Stockwell iî rolurile principale. Numele lui Samuel Becket a fost înlocuit cu cel al lui Albert Einstein pentru a crea o notă de umor în jurul asemănării dintre taximetristul din New York și Einstein.