Indemnizațiile veteranilor de război vor fi majorate cu 75% începând cu 1 iulie

Apropo.ro / 29.04.2015, 12:00
Indemnizațiile veteranilor de război vor fi majorate cu 75% începând cu 1 iulie
Indemnizațiile veteranilor de război vor fi majorate cu 75%, printr-o ordonanță de urgență aprobată de Guvern miercuri, de Ziua Veteranilor de Război, măsura urmând să intre în vigoare începând cu 1 iulie 2015.

Premierul Victor Ponta a arătat, în ședința Cabinetului, că indemnizațiile sunt în continuare foarte mici și a precizat că termenul de „veteran” se aplică și celor care au fost implicați în teatre de operațiuni recente.

„Termenul de veteran nu mai e similar doar cu cineva foarte în vârstă, de acum mulți ani, și avem militari care au fost în teatre de operațiuni și pe care îi numim de asemenea veterani. Oricum, sunt indemnizații foarte mici, creșterea e substanțială, dar e departe de a acoperi ceea ce se recunoaște în mod normal”, a spus Ponta.

Veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcție de importanța ordinelor și medaliilor conferite. Cuantumul acestora se raportează la solda de grad a unui sublocotenent, fiind cuprins între 148 de lei și 296 de lei, cu excepția celor șapte veterani de război Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, ale căror rente lunare ajung la 850 de lei.

Potrivit legislației în vigoare, pe lângă rentele lunare menționate, veteranii de război au dreptul la un spor de front, stabilit în raport cu durata participării la război. Prin actul normativ adoptat astăzi se dublează acest spor pe care îl primesc invalizii și veteranii de război pentru primul an de participare pe front, potrivit Legii 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război.

Ordonanța de urgență aprobată de Guvern permite, totodată, avansarea onorifică în grad a veteranilor de război și în alt zi decât cea de 9 Mai, Ziua Victoriei, așa cum prevedea legislația în vigoare.

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar 2015 a fost declarat „Anul veteranilor de război”.

Sursa MEDIAFAX