„Inna nu este o cântăreața care să merite atenție pe cât i se dă”

Apropo.ro / 19.02.2013, 09:51
După ce a fost criticată de fosta atletă Monica Iagăr, a venit rândul compozitorilor Mihai Ogășanu și Virgil Popescu să o pună la zid pe Inna.

Inna a intrat în gura compozitorilor români, a artiștilor și nu numai, după prestația live mai mult decât modestă pe care a avut-o în deschiderea Festivalului Olimpic de Iarna al Tineretului European, de la Brașov.

După ce a fost criticată de fosta atletă Monica Iagăr, a venit rândul compozitorilor Mihai Ogășanu și Virgil Popescu să o pună la zid pe artistă.

 

„Am ascultat-o și, săraca de ea, nu a avut deloc control. Nu o să cânte mai bine dacă-i spun că e pilaf, așa că mă abțin de la sfaturi, oricum Inna este doar un produs. La cât de fals a putut să cânte, nu am auzit la nici unul dintre concurenții care nu au trecut de semifinală Eurovision, dar îi ofer o șansă, și o invit să se pregătească pentru concursul de anul viitor!”, a declarat Mihai Ogășanu, conform adpm.ro.

„Inna nu este o cântăreața care să merite atenție pe cât i se dă. Am auzit-o cântând live și și nu mi-a plăcut. Nu a venit cu o formație și cu vreun playlist care să te dea pe spate, din contră, a fost totul un rahat, o aiureală, o spoială”, a spus Virgil Popescu.