Insula Plumbuita, cel mai mare parc cultural din țară

Apropo.ro / 31.01.2014, 14:30
Insula Plumbuita, cel mai mare parc cultural din țară
Insula Plumbuita, situată în apropierea Mănăstirii Plumbuita, va deveni cel mai mare parc cultural din București și din țară.

Noul parc va beneficia de spații de promenadă dar și noi locuri de joacă multifuncționale pentru copii, plus pistă de biciclete. Investiția va fi asigurată de Primăria Sectorului 2 din fonduri europene.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Potrivit proiectului de amenajare propus de administrația locală, parcul aferent Mănăstirii Plumbuita din Sectorul 2 urmează să fie, întâi de toate, împrejmuit corespunzător, iar aleile să fie asfaltate cu piatră naturală și pietriș, inclusiv borduri borduri din piatră naturală și din granit, astfel încât să poată fi create spații pentru promenadă și plimbări în aer liber. Tot aici, urmează să fie modernizată și extinsă rețeaua de iluminat, fiind utilizate panourile fotovoltaice (126 stâlpi de iluminat înalți cu celule voltaice și 40 stâlpi de iluminat pitici cu celule voltaice).

Noul parc va beneficia de spații de recreere destinate copiilor, amenajate pe o suprafață de 600 mp, cu cinci ansambluri de joacă acoperite cu nisip și împrejmuite cu garduri din lemn tratat, dotate cu leagăne, balansoare și ansambluri de joacă de tipul căsuțelor, turnurilor și labirinturilor.

Potrivit autorităților locale, pe Insula Plumbuita va fi amplasat și un debarcader pentru închirierea ambarcațiunilor, iar pentru delectarea vizitatorilor vor fi construite câteva fântâni arteziene.

Spațiile verzi din parcul Mănăstirii Plumbuita vor fi reamenajate și se vor suplimenta speciile de plante existente în prezent și se vor completa cu noi specii de arbuști. „Se va realiza toaletarea vegetației arborescente și se vor introduce decorațiuni minime cu flori. Se va gazona o suprafață de 21.130 mp, vor fi plantați 380 de arbori și arbuști și 2.500 plante floricole astfel încât să creăm o atmosferă cât mai plăcută pentru toți cei care vor dori să viziteze noul parc”, a detaliat Onțanu.

Parcul Tei din Capitală va fi transformat radical în perioada următoare. Primăria Sectorului 2 intenționează să dezvolte în zonă un proiect cu fonduri europene menit să ducă vizitatorii într-o lume magică de poveste, cu personaje fantastice. Noile amenajări propuse într-unul din cele mai vechi parcuri ale Bucureștiului includ printre altele un roller coaster ca balaurul cu șapte capete, o casă a groazei din tărâmul celălalt cu trenuleț interior, plus carusel, lanțuri, o roată mică și o roată mare, 63 m, care să ofere o priveliște de ansamblu asupra lumii de basm din parcul Tei-Plumbuita, după cum au precizat pentru B365.RO reprezentanții autorității locale.