Întâlnire explozivă

De: Mioara Tronaru / 21.07.2010, 00:00
Întâlnire explozivă
Premiera: 23 iulie 2010. TO: Knight and Day. Producţie SUA, 2010. R: James Mangold. Cu: Tom Cruise, Cameron Diaz, Peter Sarsgaard, Jordi Mollà, Viola Davis, Paul Dano, Falk Hentschel. Distribuit de Odeon Cineplex

În momentul în care June îl întâlneşte pe Roy, tânăra crede că,
în sfârşit, a pus mâna pe bărbatul viselor sale. Dar visul începe
foarte rapid să capete accente de coşmar. În primul rând, June
începe să îl suspecteze că e spion. Nu are prea mult timp la
dispoziţie ca să-şi rumege bănuielile că viaţa lor se transformă
brusc într-o cursă nebună în jurul lumii…

Este pentru a doua oară când Tom Cruise şi Cameron Diaz sunt
parteneri pe marele ecran, după „Vanilla Sky”, în 2001. Majoritatea
filmărilor s-au desfăşurat în Massachusetts, dar s-au luat cadre şi
din Austria, Spania, Jamaica şi Los Angeles. La fel ca şi
partenerul ei, Tom Cruise, Cameron Diaz a ţinut să-şi facă singură
toate cascadoriile, mai ales scenele de luptă: „Îmi place să mă
antrenez pentru secvenţele de combat. Am încasat câteva lovituri,
întinderi şi entorse, dar a fost foarte amuzant. Când am ajuns la
ceremonia de la Globurile de aur de anul acesta, care a avut loc
chiar în timpul filmărilor, eram plină de vânătăi pe braţe, iar
genunchii mi-erau zdrenţe!”.

În Boston, Diaz şi-a arătat latura neînfricată când a luat în
mâini volanul unui GTO din 1966, într-una din urmăririle cu maşini
din film. Coordonatorul de cascadorii Gregg Smrz a fost
impresionat: „Cameron a fost extrem de talentată în maşină. A făcut
o treabă atât de bună, încât ea a condus în toată secvenţa din
film”.

Regizorul James Mangold întăreşte faptul că implicarea actorilor
principali a fost esenţială pentru producţie, deşi un pic
îngrijorătoare. „Ca regizor, trebuie să îţi faci curaj ca să-ţi
vezi protagoniştii sărind prin aer de pe clădiri, de la etajul 7”,
râde el. „Trist este că, deoarece trăim în era efectelor speciale,
mulţi oameni n-o să creadă că Tom şi Cameron chiar au făcut
lucrurile astea!”.