INTERVIU: Ritualurile juraţilor de la “Te cunosc de undeva!”: „În pauze aţipesc”

De: Alexandra Necsoiu / 18.05.2017, 16:22
INTERVIU: Ritualurile juraţilor de la “Te cunosc de undeva!”: „În pauze aţipesc”
Prezentatorii Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi şi juraţii Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits şi Aurelian Temişan, pe care telespectatorii Antenei 1 îi văd în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, au o serie de obiceiuri şi ritualuri pe care le respectă înainte de a urca pe scena show-ului transformărilor. Care sunt acestea, ne spun chiar ei.

a:1:{i:1;a:1:{s:11:”datacontent”;s:8318:”

ANDREEA BĂLAN
 
Ai vreun ritual pe care il respecti, inaintea filmarii de la „Te cunosc de undeva!”?
 
Nu am un ritual, mai degrabă un obicei. Recapitulez informaţiile de pe Wikipedia legate de personajele pe care le au de interpretat concurenţii.
 
Dar vreun obicei?
 
Nu beau foarte multă apă înainte de a urca pe scenă, pentru că este foarte dificil cu mersul la toaletă.
 
Porti intotdeauna un anume tip de bijuterie sau o anumita culoare, la filmare? Sau ai asupra ta un anumit obiect?
 
Telefonul 
 
Care-i primul lucru pe care-l faci la finalul zilei de filmare, dupa ce cobori de pe scena?
 
Sun acasă să aflu ce a mai făcut fetiţa mea, Ella, în lipsa mea .
 
OZANA BARABANCEA
 
Ai vreun ritual pe care il respecti, inaintea filmarii de la „Te cunosc de undeva!”?
 
Spun rugăciunea Tatăl Nostru.
 
Dar vreun obicei?
 
Spun rugăciuni în permanenţă, când e pauză.
 
Porti intotdeauna un anume tip de bijuterie sau o anumita culoare, la fiecare filmare? Sau ai asupra ta un anumit obiect?
 
Crucea de la gât e nelipsită.
 
Care-i primul lucru pe care-l faci la finalul zilei de filmare, dupa ce cobori de pe scena?
 
Mulţumesc că a mai trecut o zi petrecută cu inspiraţie şi frumos.
 
ALINA PUŞCAŞ
 
Ai vreun ritual pe care il respecti, inaintea filmarii de la „Te cunosc de undeva!”?
 
Nu ştiu dacă îl pot numi chiar ritual, cert este că înainte de fiecare filmare, îmi citesc scenariul de două ori şi încerc în sinea mea să mă încurajez şi să-mi spun că e o zi bună şi că nu ne vom bâlbâi absolut deloc.
 
Dar vreun obicei?
 
Întotdeauna îmi mănânc salata de curcan înainte cu vreo oră de a intra în scenă. Ori de câte ori există pauze mai măricele (20/30 min) încerc să profit şi aţipesc aşa cum se poate. În pauze, mai postez folografii, mai ales dacă îmi place o ţinută în mod deosebit sau machiajul. Beau foarte puţină apă, deşi uneori chiar îmi e sete rău, pentru că este foarte complicat să „te lepezi” de toate obiectele tehnice montate pe rochie, de fiecare dată când ai nevoie la toaletă,
 
Porti intotdeauna un anume tip de bijuterie sau o anumita culoare, la fiecare filmare? Sau ai asupra ta un anumit obiect?
 
Din momentul în care am primit inelul de logodnă, nu l-am mai dat jos deloc, indiferent de styling. Şi nici brăţara pe care am primit-o la naşterea Melissei (n.n. fetiţa Alinei), asa că Liana Obancea, stilista noastră, adaptează totul de fiecare dată în aşa fel încât să includem fără probleme aceste bijuterii în ţinutele mele.
 
Care-i primul lucru pe care-l faci la finalul zilei de filmare, dupa ce cobori de pe scena?
 
Îmi arunc pantofii/săndăluţele din picioare, cât văd cu ochii!