Interviu Thomas Doherty, din filmul original Disney Channel „Descendenţii 2” : „Îmi place la nebunie România”

De: Cristiana Trifu / 04.09.2017, 08:00
Interviu Thomas Doherty, din filmul original Disney Channel
Filmul original marca Disney Channel, "Descendenţii 2", este programat să fie difuzat în premieră pe 16 septembrie la ora 11:30 pe Disney Channel România. Cu această ocazie, actorul Thomas Doherty, care este Harry, fiul Căpitanului Hook, ne-a acordat un interviu.

– Cum a început această aventură Disney pentru tine?
Ei bine, eu sunt din Edinburgh. Am terminat liceul, am urmat cursurile unui colegiu şi m-am angajat la un restaurant. Când aveam liber, veneam la Londra pentru audiţii. Am făcut acest lucru cam şase luni. Apoi am primit un rolul pentru serialul Disney Channel „The Lodge”. Atunci m-am mutat la Londra. Apoi, am fost chemat la o audiţie pentru un film american.  Eu credeam că personajul pentru care dau audiţie ar fi un scoţian grozav. Iar când directorul de casting mi-a spus, „fără accent”, eu am insistat să-mi interpretez partitura cu accent scoţian. Câteva zile mai târziu, am primit un telefon din Los Angeles. Eram invitat acolo. Când am ajuns în L.A, i-am cunoscut pe regizorul Kenny Ortega şi pe producătorul executiv Judy Taylor. Stăteam la micul dejun, vorbind despre „Descendenţii”, iar după 20 de minute, i-am întrebat: „Deci, am luat rolul?”. „Da, nu ţi-a spus nimeni?”. Oh, Dumnezeule! Şi acum, iată-mă aici.

– În primul film „Descendenţii”, sunt multe scene de acţiune, de dans şi cântat, şi cred că şi în cel de-al doilea film va fi la fel. Cum te-ai pregătit pentru rolul tău?
M-am asigurat că îmi fac singur toate cascadoriile. Am avut un program de antrenament de trei săptămâni înainte să filmăm, a trebuit să învăţăm coregrafiile, am petrecut o grămadă de timp învăţând să ne luptăm cu săbiile. Au fost multe scene de acţiune.

– Eşti fiul unui pirat celebru. Cât de încântat ai fost să interpretezi acest rol?
Am fost super încântat. Costumele au fost grozave. A trebuit să-mi vopsesc părul negru. Eram machiat cu negru sub ochi. Şi aveam o jachetă de piele super. Am vorbit cu cea care a făcut-o. Mi-a spus că a petrecut nopţi întregi arzând-o cu o torţă ca să îi dea acel aspect final. Şi, bineînţeles, cârligul. Ai văzut filmul „Peter Pan”? Ei bine, aceeaşi persoană care i-a făcut cârligul lui Dustin Hoffman, pentru personajul Hook, mi-a făcut şi mie cârligul. Şi m-am ataşat de cârlig. Aşa că, atunci când filmările s-au terminat, l-am făcut „dispărut”.

– Asta era următoarea mea întrebare. Ai păstrat ceva, ca suvernir, de pe platourile de filmare?
Da, am păstrat cârligul. Inelele, pentru că Harry poartă o grămadă de inele, iar eu nu mai purtasem niciodată şi mi-a plăcut cum se simte. Şi obişnuiam să fac o chestie, ca să intru în personaj –  acesta este un maniac – să-mi lovesc inelele unul de altul, într-un ritm foarte rapid.

– Te simţeai un pic ca Jack Sparrow?
Da, mai degrabă mă simţeam că Heath Ledger, în „Joker”.

– Care a fost cel mai trăsnit lucru care s-a întâmplat pe platourile de filmare de la „Descendenţii 2”?
A fost primul meu film, aşa că totul mi se părea o nebunie. Era o scenă în care eu alerg după cineva, sunt ud leoarcă, am sabia într-o mână şi cârligul în altul şi alerg pe nişte scări. Aveam un semn unde trebuia să mă opresc, dar bineînţeles că am sărit şi nu am nimerit, am trecut cu totul prin semnul acela. A fost destul de jenant. Dar au fost totul felul de momente de acestea.

– Cu te-ai înţeles cu ceilalţi actori din distribuţie, Dove Cameron, Sofia Carson…
Toţi sunt grozavi. A fost destul de intimidant, pentru că e vorba de o franciză de mare succes, cu o distribuţie bine stabilită, cu aceeaşi echipă de filmare, acelaşi regizor. La început, a fost intimidant, dar au fost atât de primitori. Ne-am distrat. M-am apropiat foarte mult de Dylan, care îl joacă, în „Descendenţii 2”, pe fiul lui Gaston. Este un tip de treabă. Cât despre Dove Cameron, am reuşit să mi-o fac iubită, ceea ce e grozav. Este foarte inteligentă şi frumoasă. La fel şi Sofia Caron, China… La fel de simpatici sunt Booboo Stewart şi Bryce Cameron, iar lucrul alături de Kenny Ortega a fost ca un vis. Sunt nişte oameni foarte talentaţi.

– Bănuiesc că ai fost un fan Disney în copilărie…
Păi, nu am fost! Nu prindeam foarte multe canale TV. Aveam canalul 1, 2, 3, 4. Asta e tot ce aveam. Evident, am crescut vizionând toate filmele clasice Disney iar personajul meu favorit era Hades din „Hercule”.

– Ce îţi place să faci în timpul liber? Care sunt hobby-urile tale?
Sincer, nu am un hobby. Mă trezesc şi văd ce-mi oferă ziua. Îmi place să mă antrenez la sală, îmi place să citesc, să vizionez filme pe Netflix, îmi place să mănânc, să explorez, să cunosc oameni noi.

– Care este părerea ta despre social media. Eşti activ pe reţelele de socializare?
De fapt, chiar sunt. Adică, eram foarte activ pe reţelele de socializare, dar în ultima vreme, nu mai stau aşa mult timp, dacă intru, postez o poză şi atât. Sau vorbesc cu fanii mei. Cred că, la un anumit punct, devine otrăvitor să stai pe reţelele de socializare. Iar tinerii care intră pe reţelele de socializare, de 10-11 ani, văd persoane ca Gigi Hadid şi Kendall Jenner, văd cât de apreciată este frumuseţea şi îşi fac o părere proastă despre sine şi nu se mai plac. E ca şi cum nu ţi-ai mai trăi viaţa decât prin intermediul altor persoane, mai cunoscute decât tine. Social media se reduce acum la „Uite unde sunt şi ce fac!”. Ar trebui să uităm de asta şi doar să savurăm momentul.

– La final, spune-mi cum ţi se pare România. Şi, dacă ai un mesaj pentru fanii tăi de aici…
Îmi place la nebunie România. Toată lumea este atât de drăguţă. Fiecare român are o personalitate unică, lucru pe care nu l-am mai întâlnit până acum.În America, lumea se comportă la fel, uniform, dar aici, în România, oamenii sunt amuzanţi, au un simţ al umorului sec, care îmi place la nebunie. Iar pentru fanii din România, mesajul meu este să se concentreze fiecare pe sine, să se iubească, să îi placă cine este. Să nu se compare cu altcineva pentru că asta îi va face să se simtă nefericiţi. Să se distreze, să nu ia lucrurile prea în serios.

 

Filmul original marca Disney Channel, „Descendenţii 2”, este programat să fie difuzat în premieră pe 16 septembrie la ora 11:30 pe Disney Channel România. Povestea incitantă despre fiii şi fiicele adolescente ale celor mai cunoscuţi răufăcători Disney, „Descendenţii” (2015) a atins un număr total de peste 100 de milioane de telespectatori din întreaga lume. Videoclipurile sale difuzate pe canalele Disney  de YouTube au acumulat peste un miliard de vizualizări. Poveştile prezentate i-au pe încurajat tinerii cititori să cumpere peste 2,6 milioane de cărţi.

 

Filmul „Descendenţii 2” continuă povestea tinerilor răufăcători (numiţi şi „VKs”) – Mal, Evie, Carlos şi Jay – care încearcă să-şi găsească locul în idilicul tărâm Auradon. Când presiunea de a se conforma standardelor regale devine prea mare pentru Mal, ea se întoarce la originile ei malefice pe Insula Pierduţilor unde Uma, fiica Ursulei, şi cel mai mare adversar al său i-a preluat locul ca regina auto-proclamată a oraşului decăzut. Uma, care este încă plină de resentimente după ce nu a fost selectată de Ben să meargă la şcoala din Auradon cu ceilalţi puşti malefici, îşi adună gaşca de piraţi inclusiv pe fiul Căpitanului Hook, Harry, şi pe fiul lui Gaston, Gil, şi îi convinge să spargă bariera dintre Insula Pierduţilor şi Auradon pentru a-i elibera pe toţi răufăcătorii închişi pe Insulă o dată pentru totdeauna.

 

Protagoniştii filmului sunt: Dove Cameron („Liv şi Maddie”), Cameron Boyce („Jessie”), Sofia Carson (artistă a casei de discuri Hollywood Records, „Noile aventuri ale dădacelor”), Booboo Stewart („X-Men Viitorul este trecut”), şi Mitchell Hope care şi-au reluat rolurile de Mal, Carlos, Jay, Evie şi, respectiv Regele Ben.  În rolurile noilor răufăcători sunt China Anne McClain („Bobocii isteţi”) care o interpretează pe Uma, fiica Ursulei; Thomas Doherty („The Lodge”) în rolul lui Harry, fiul Căpitanului Hook; Dylan Playfair („Some Assembly Required”) care îl interpretează pe Gil, fiul lui Gaston şi Anna Cathcart („Odd Squad”) în rolul lui Dizzy, fiica surorii vitrege malefice a Cenuşăresei, Drizella şi nepoata mamei sale vitrege Lady Tremaine. De asemenea, reluându-şi rolurile în această parte a doua mai sunt: Brenna D’Amico în rolul lui Jane, fiica Zânei celei Bune; Melanie Paxson în rolul Zânei celei Bune; Dianne Doan în rolul lui Lonnie, fiica lui Mulan; Jedidiah Goodacre în rolul lui Chad, fiul Cenuşăresei; Zachary Gibson în rolul lui Doug, fiul lui Dopey; Keegan Connor Tracy în rolul lui Belle şi Dan Payne în rolul Beast.

 

Kenny Ortega, regizor premiat cu un premiu Emmy („Descendenţii”, „High School Musical”) este regizorul, producătorul executiv şi coregraful filmului „Descendenţii 2”. Producătorul executiv al filmului „Descendenţii” Wendy Japhet („An Education”, „The Italian Job”) are acelaşi rol în partea a doua.  Scenariştii Sara Parriott şi Josann McGibbon („The Starter Wife,” „Runaway Bride”), cărora li s-a acordat un premiu 2016 Writers Guild Award pentru „Descendenţii”, au creat scenariul pentru „Descendenţii 2” şi servesc şi ca producători executivi. Kara Saun („Descendenţii”, „Project Runway”) este designerul de costume. Mark Hofeling („Descendenţii”, „Teen Beach Movie,” „High School Musical”) este designer de producţie.  Tony Testa („The Rocky Horror Picture Show”, „This Is It”) este coregraf împreună cu Ortega, în vreme ce Shawn Williamson („Noile aventuri ale dădacelor”) este producător. David Lawrence (filmele „High School Musical”, „Teen Beach Movie” şi „Teen Beach 2”), care a fost nominalizat la Emmy pentru contribuţia sa în „Descendenţii”, se întoarce ca şi compozitor. Natalie Hart şi Jason La Padura, C.S.A. („Descendenţii” „High School Musical” şi filmele „Teen Beach”) sunt directori de casting împreună cu Kendra Patterson („Teen Beach Movie”).