Învârtitul câinilor, luat la ochi de UE

De: Marian Andrei / 27.02.2012, 14:38
Învârtitul câinilor, luat la ochi de UE
O tradiție "barbară și plină de cruzime" dintr-un orășel bulgar, "învârtitul câinilor", a intrat în atenția activiștilor pentru drepturile animalelor din Uniunea Europeană (UE), dar și din Bulgaria, care cer încetarea acestor practici.

„Învârtitul câinilor”, practicat de locuitorii orășelului Brodilovo, la începutul lunii martie, obicei despre care se spune că protejează animalele de pericolul turbării, constă în „răsucirea” câinelui prins într-o frânghie și apoi eliberarea acestuia. În momentul în care animalul este eliberat, el se rotește rapid până la detensionarea completă a frânghiei, cazând într-o baltă deasupra căreia se desfășoară „evenimentul”.

Caini torturati de bulgari ”barbari” de pe tare.ro

Ritualul este practicat de mulți locuitori ai zonei, deși a fost interzis de primarul Municipalității Tsarevo, de care apartine această localitate, fapt care a determinat ca mulți activiști pentru drepturile animalelor din întreaga lume să se deplaseze în zonă pentru a monitoriza modul în care sunt tratate patrupedele.

Deși nemulțumiți de amestecul activiștilor în obiceiurile lor, bulgarii au acceptat în cele din urmă argumentele acestora și se vor mulțumi de acum încolo doar cu aruncarea câinilor în apă.