Ioana Ciolacu, designerul român premiat de celebra Stella McCartney

De: Gabriela Voicu / 12.07.2013, 14:30
Ioana Ciolacu, designerul român premiat de celebra Stella McCartney
Celebrul designer britanic Stella McCartney a invitat-o la Paris pe Ioana Ciolacu, românca desemnată "cel mai bun tânăr designer" în cadrul evenimentului Săptămâna Modei la Berlin.

Celebrul designer britanic Stella McCartney a invitat-o la Paris pe Ioana Ciolacu, românca desemnată „cel mai bun tânăr designer” în cadrul evenimentului Săptămâna Modei la Berlin.

Din cei 450 de aspiranți la acest titlu valabil pentru Europa, Ioana Ciolacu, masterandă a Institutului de Tehnologie și Design Vestimentar din Londra, a reușit, a fost premiată, în aplauzele publicului, de însăși Stella McCartney, fiica celebrului cântăreț din trupa The Beatles, Sir Paul McCartney.

Urmare a rezultatului obținut în cadrul competiției „Designer for Tomorrow”, parte a evenimentului Săptămâna Modei la Berlin, Ioana se va bucura de sprijinul și îndrumările creatoarei de modă britanice.

Creație semnată Ioana Ciolacu (colecția Paradox)

Paradox

Citeste mai mult: adev.ro/mpr6tz

Paradox

Citeste mai mult: adev.ro/mpr6tz

Ioana Ciolacu a fost remarcată de Stella McCartney înainte să câștige prestigiosul trofeu la Berlin. În luna mai, când au fost desemnate cele cinci finaliste ale concursului „Designer for Tomorrow”, designerul britanic a văzut câteva ținute din cadrul colecției stilizate de Ciolacu și a purtat o discuție cu aceasta. Sfaturile primite de la Stella McCartney au determinat-o pe Ioana să-și finalizeze colecția în aproximativ o lună. Nu în ultimul rând, românca mărturisește că unul dintre lucrurile pe care i l-a spus cunoscutul designer în timpul întâlnirii lor, „Keep doing what you”re doing” („Continuă să faci ceea ce deja faci”), a făcut-o să se simtă cel puțin egală cu restul concurenților.

Munca Ioanei Ciolacu a fost atent analizată și de alți nouă specialiști din industria modei, care au jucat rolul de judecători de talente în cadrul „Designer for Tomorrow”. În afara ajutorului venit din partea Stellei McCartney, Ioana va beneficia și de sprijin financiar pentru realizarea unei viitoare colecții și, de asemenea, își va organiza propriul spectacol în cadrul următoarei ediții a Săptămânii Modei de la Berlin, care se va desfășura în luna ianuarie a anului viitor.