Ioana Ginghină – Operaţiile estetice… la timpul potrivit

Apropo.ro / 29.07.2012, 08:00
Ioana Ginghină - Operaţiile estetice... la timpul potrivit
Cand vine vorba de frumusete, actrita acordă o mare atenţie tenului său. Cât despre operaţiile estetice, Ioana crede că sunt necesare... la timpul potrivit.

– Ce înseamnă frumuseţea pentru tine?
Depinde. Cred mult în faptul că frumuseţea vine din interior. O persoană care este tot timpul veselă, binedispusă şi blândă va arăta şi fumoasă la exterior.
– Cât de importantă este îngrijirea tenului?
Pot spune că am făcut o obsesie din întreţinerea tenului şi asta din cauza meseriei. E foarte inconfortabil să filmezi când ştii că ai probleme cu tenul. Dar nu trebuie neglijată nicio parte a corpului.
– Ai apelat vreodată la un nutriţionist? Ce fel de diete ai urmat?
Nu, nu am apelat niciodată pentru că nu mă îngraş. Am arderi foarte bune. Nici nu fac excese, singurul meu viciu culinar sunt dulciurile. Nu consum prăjeli, nu prea mănânc pâine, decât foarte puţină. Încerc să merg pe principiul „orice, dar cu măsură”, un principiu învăţat din cartea Mihaelei Bilic.
– Cât de des faci sport?
Merg la sală de 3-4 ori pe săptămână. De două ori pe săptămână fac sală, instruită de Jeni, care este antrenor personal şi, în rest, aerobic, cycling, înot – depinde de starea sufletească.
– Ce produse de înfrumuseţare nu-ţi lipsesc niciodată din geantă?
O cremă hidratantă, apă termală şi balsam de buze.
– Ce crezi despre operaţiile estetice?
Cred că sunt imperios necesare în lupta cu timpul, dar făcute cu gust, măsură şi la timpul potrivit.