Ioana Maria Moldovan şi Olivia Steer sărbătoresc 14 ani ACASĂ

Olivia Steer, o mămică în formare

Prezentatoarea emisiunii „Doamne de poveste”, de la ACASĂ TV, Olivia Steer, are o viaţă liniştită şi doi copii frumoşi, David şi Luca, pe care îi încurajează să-şi urmeze pasiunile. Vedeta spune că este o mămică în formare, care nu-şi cicăleşte băieţii şi cochetează cu ideea de a le face micuţilor şi o surioară. Dar deocamdată o reţine gândul că ar împărţi atenţia şi grija ei la trei…

– Se împlinesc 14 ani de ACASĂ. Ce gânduri şi urări ai?
Eu fac parte din familia ACASĂ, printr-un proces de adopţie de dată relativ recentă, deşi judecând după afinităţile pe care simt că le am cu principiile pe care le promovează postul, am senzatia că sunt aici dintotdeauna.
ACASĂ a acumulat, ca Făt Frumos, mai mult decât ar putea să o facă cineva în 14 ani calendaristici. A acumulat ani de emoţii pozitive, compasiune, empatie, dăruire şi iubire. Aşa că-i doresc postului o viaţă lungă pe măsură capacităţii sale de a stoca şi dărui sentimente bune şi hrănitoare. La mulţi ani, Acasă TV!!!

– Cum erai tu la 14 ani? Ce amintiri îţi vin în minte acum, din vremea adolescenţei?
Eram în clasa a VIII-a, pe vremea când singurul canal de televiziune era TVR, iar singurele programe erau Telejurnalul şi Teleenciclopedia. Variantele de divertisment erau puţine, aşa că mai toţi ne hrăneam imaginaţia citind romane, pe care le povesteam apoi cu prietenii acasă, la unul dintre noi. Mâncam napolitane Eugenia, beam Brifcor, iar vacanţele le petreceam – când nu eram în tabere – pe patinoar sau în parcuri de dimineaţă până seara. Timpul era lung şi generos şi nu galopa ca azi!

– Ce fel de mămică este Olivia Steer?
O mămica în formare, cred. Eu sunt elevul silitor, iar băieţii- profesorii mei. Unii exigenţi, pretenţioşi, adepţii lecţiilor bine făcute şi ai lecturilor suplimentare. Că cicăleala nu e o opţiune, scrie în abecedarul părintelui deştept. Creşterea copiilor e un joc de roluri foarte interesant, în care tu le dai în aparenţă libertatea de a alege, după ce le-ai oferit întâi toate variantele posibile, dar şi consecinţele lor probabile. Se cheamă că eşti părinte premiant când ei aleg varianta corectă, fără presiuni şi cicăleli de niciun fel din partea ta. Jocul ăsta se joacă zi de zi, până la perfecţionare. Încerc să-i încurajez în ceea ce îi atrage. David e foarte atras de desen şi pictura, îl fascinează combinaţia culorilor, dar şi a cuvintelor, pe care le rimează ca să se amuze. Luca, în schimb, are un simţ muzical aparte, cântă foarte bine pentru vârsta lui şi are ritm, pe care îl susţine ca un toboşar în devenire, spre încântarea lui Andi, care e – poate spre suprinderea unora – un muzician nativ, dar nevalorificat.

– Te-ai gândit să le faci şi o surioară celor doi băieţei ai tăi, Luca şi David?
Da, cochetez cu ideea, dar mă reţine gândul că aş împărţi atenţia şi grija mea la trei, iar redistribuţia asta le-ar displăcea lui David şi Luca în mod profund.

– Obişnuieşti să te sfătuieşti des cu soţul tău, Andi Moisescu, atunci când vine vorba despre cariera voastră?
Amândoi suntem înscrişi pe propria lui traiectorie şi ne hrănim sufletul dintr-o profesie care ne face mare plăcere. Când faci ce-ţi place, lucrurile curg de la sine, nu simţi să le schimbi.

– Dacă nu ai fi lucrat în televiziune, ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci?
Probabil că aş fi fost un naturopat sau fitoterapeut pasionat!

Ioana Maria Moldovan a crescut ACASĂ

Atunci când nu prezintă „PoveŞtiri adevărate”, la ACASĂ, Ioana Maria Moldovan se bucură de timpul petrecut alături de logodnicul său şi călătoreşte în mai toate colţurile lumii. Dar nimic nu se compară cu momentul când a tras prima dată cu o armă.

– Cum percepi tu cei 14 ani de Acasă TV?
14 ani, gata, ne facem buletinul! Suntem măricei, am crescut şi am crescut frumos şi armonios, zic eu. Deşi am trăit ACASĂ doar jumătate din vârsta pe care postul o împlineşte, eu am senzaţia că sunt aici de la începuturi.

– Cât de tare s-a schimbat viaţa ta în acest interval?
În cei şapte ani peterecuţi ACASĂ, viaţa mea a fost presărată de urcuşuri şi coborâşuri…Pe plan sentimental, pe scurt, relaţia mea cu Marian merge pe drumul cel bun, ne-am logodit, ne-am mutat în casă nouă. În cei şapte ani, pe care-i împlinim pe 7 aprilie, am avut parte de multe momente frumoase, de neuitat. E adevărat ca am avut o încercare grea din punct de vedere al sănătăţii, dar am trecut cu bine peste şi asta e cel mai important. Pe plan profesional, au fost şapte ani trăiţi intens, în care am învăţat foarte multe şi, evident, am acumulat experienţa. Asta simt eu.

– Eşti o fire superstiţioasă? Ce crezi despre 2012… vine sfârşitul lumii?
Da, dar nu cad în extremă. Am doar câteva superstiţii, ca de exemplu, orice ar fi nu mă întorc din drum, nu pun geanta pe jos, de fiecare dată când ies din casă calc cu piciorul drept şI, înainte de emsiune, îmi spun în gând „Doamne ajută!”. Cât despre sfârşitul lumii? Sincer, chiar nu cred că ştie cineva acest lucru, în afară de Dumnezeu.

– Care a fost cea mai mare nebunie pe care ai încercat-o până acum?
Aş putea să trec la acest capitol, momentul când am tras prima dată cu arma şi când am coborât pe frânghie de la 20 de metri, asta în condiţiile în care am rău de înălţime.

– Şi ce nu poţi refuza niciodată?
Indiferent cât de obosită sunt, nu aş putea refuza niciodată o întâlnire cu cei foarte dragi mie. Apoi, nu aş mai putea refuza o vacanţă, un film bun, o supă de pui de casă cu găluşte făcută de mama.