Ioana şi Cristina – Bebeluşelor, dans!

De: Mioara Tronaru / 07.10.2010, 14:00
Ioana şi Cristina - Bebeluşelor, dans!
De trei ani încoace, fac parte din ”grupa mică” a Bebeluşelor de la ”Cronica cârcotaşilor”. Însă, acum, de când Bebeluşa Oana s-a retras în concediu de maternitate, Ioana şi Cristina dansează în... liga mare, mai ales că emisiunea de la Prima TV se transmite în direct.

Au ajuns în gaşca Cârcotaşilor de la Prima TV în urma unui
casting, iar Şerban le-a găsit imediat un apelativ: „Zuzele”. De
atunci, au trecut trei ani, iar Ioana şi Cristina au ajuns să se
simtă în platoul „Cronicuţei” ca la ele acasă. Din primii bani
câştigaţi, fetele s-au răsfăţat cum au vrut. „Cred că mi-am
cumpărat un parfum pe care mi-l doream de mult timp. Ceea ce îmi
aduc aminte este că am avut o mare satisfacţie, deoarece au fost
primii bănuţi câştigaţi pe cont propriu, iar asta m-a ajutat să
obţin o oarecare independenţă”, ne mărturiseşte Ioana, care a
împlinit anul acesta 20 de ani. Cristina, colega ei mai mică cu un
an, şi-a investit primul salariu în hăinuţe. Iar următorii bani,
într-un telefon mobil şi un sistem audio. Deşi pupitrul
Cârcotaşilor li se pare cel mai periculos ring de dans, fetele se
descurcă de minune chiar şi pe tocuri de 10 cm. Şi chiar în direct,
căci noul sezon din „Cronica Cârcotaşilor” se transmite… live.
Bebeluşele repetă pentru fiecare ediţie cam de două-trei ori pe
săptămână şi, deşi sunt mereu atente la alimentaţie, fetele se mai
răsfaţă din când în când cu un meniu de la fast-food sau cu
ciocolată. „Sunt destul de pofticioasă şi cu greu pot spune
unei bucăţele de ciocolată. Consider că efortul fizic,
mai exact dansul, este cel care ne menţine în formă şi nu neapărat
dieta. Oricum, dacă se întâmplă să pun 1-2 kg, urmez un regim
disociat”, ne explică Ioana, care este studentă în anul II la
Drept. Iar Cristina spune că nu a ţinut niciodată dietă: „Recunosc
că mai mănânc şi de la fast-food, deşi nu e bine deloc, dar îmi
place, ce să fac?!”.