IPhone-uri patriotice: din aur și cu chipul lui Putin gravat pe spate

Apropo.ro / 30.06.2014, 10:30
IPhone-uri patriotice: din aur și cu chipul lui Putin gravat pe spate
O serie de iPhone-uri din aur, gravate cu chipul președintelui rus Vladimir Putin, au fost puse în vânzare în Moscova, la prețul de 147.000 de ruble (3.190 de euro).

Aceste iPhone-uri au fost create de compania ruso-italiană Caviar Perna Penna, care produce de obicei obiecte din piele de aligator și handset-uri încrustate cu diamante.

Partea din spate a telefonului este realizată din aur de 18 carate, iar sub portretul președintelui Vladimir Putin este gravat un citat din imnul național al Rusiei, alături de un vultur cu două capete – blazonul de pe stema Rusiei.

Într-un comunicat de presă, compania Cavier Perna Penna spune că noul gadget se adresează „oficialilor guvernamentali patriotici de rang înalt și managerilor de top”.

Noul model de iPhone, denumit Caviar Supremo Putin, reprezintă, potrivit producătorului său, „cea mai bună cale de exprimare a patriotismului” pentru persoanele care frecventează „cercurile înalte ale puterii, în care devotamentul pentru țară nu va fi niciodată o cochilie goală”.