Istoria busolei. Cine a inventat busola

Înainte de apariția busolei, marinarii se orientau după poziția soarelui pentru a putea naviga. Prima busolă a apărut în secolul 4 î.Hr., în China, și era vorba despre o bucată de magnetită atașată unui fir de ață pentru a se putea roti liber. Chiar dacă nu există dovezi clare că este o invenție a lor, chinezii au fost printre primele popoare care au cunoscut principiul de funcționare al busolei.

În Antichitate se foloseau bucăți fine de fier care erau polarizate de magnetită și indicau direcția. Acestea erau mai mult folosite pentru armonizarea energiei ambientale după principiile Feng Shui.

Mai târziu, chinezii au creat busola compusă dintr-o lingură de magnetit la care coada indica mereu sudul și o tabletă pătrată din bronz. Tableta era împărțită în opt cadrane ce indicau punctele cardinale. În timpul dinastiei Tang, tot chinezii au înlocuit lingura cu un ac magnetic.

Comercianții arabi au cunoscut busola de la chinezi, apoi au adus-o în Europa pe la 1190. În timpul secolului 12 busola era deja cunoscută în Europa.

Primul mecanism modern al busolei a fost produs de englezul Gown Knight, în 1745. mecanismul creat de el putea indica direcția un timp mai îndelungat.

Unele documente din Europa susțin că cel care a descoperit busola ar fi italianul Flavio Gioja, pe la 1300, dar specialiștii sunt sceptici în privința creației lui.

Busola poate fi clasică sau numerică. Cea clasică se compune dintr-o capsulă transparentă și etanșă care conține un lichid uleios, în care se rotește, fixată pe un pivot, o săgeată magnetizată, colorată, de obicei, în roșu și negru, capătul roșu indicând Polul Nord, iar cel negru (albastru) Polul Sud. Fundul capsulei poate fi liniat, ceea ce permite o poziționare simplă pe hartă, ușurând astfel găsirea Nordului și orientarea pe hartă în spațiu.