Iuliana Tudor – În duet cu Brenciu, doar o dată-n viaţă!

De cînd ai început acest format, care sînt lucrurile
pe care le-ai încercat doar o dată-n viaţă?

Să dirijez orchestra „Lăutarii”, cu permisiunea maestrului
Nicolae Botgros, să realizez un duet cu Horia Brenciu, să-i conving
pe Nadia şi Ilie Năstase să danseze şi cred că fiecare ediţie mi-a
oferit un „ceva” pe care l-am trăit „O dată-n viaţă”.

Dintre toate animalele domestice prezente la probele
din platou, de care nu te-ai putut apropia?

O singură dată nu m-am putut apropia de o văcuţă pentru că (ăsta
e farmecul unei emisiuni în direct!) ne-a făcut o „bucurie” în
mijlocul platoului.

Ai ajuns la muzică populară din… „obligaţie”. Care
e povestea?

A fost o întîmplare drăguţă: aveam de susţinut un spectacol la
Filarmonica de stat din Ploieşti alături de corul Liceului
pedagogic, a cărui solistă eram, şi trebuia să existe în program şi
un moment de folclor. Nu mi-a plăcut ideea deloc, mai ales că
trebuia să îmbrac o ie. Am refuzat şi am fost ameninţată cu
scăderea notei la purtare. Aşa că nu am avut încotro şi m-am
conformat.

Eşti o vedetă atipică. Cît preţ pui tu pe
imagine?

Atît cît îmi impune faptul că sînt un om care apare la
televizor. Nu e motorul activităţii mele. Cred în importanţa
imaginii (televizată, publicată în presă sau pur şi simplu cea
afişată în public), dar nu cred că asta mă recomandă ca
profesionist. Nu imaginea creează o personalitate, ci realizările
sînt principalele generatoare ale imaginii unui om public. După
principiul ăsta m-am orientat de la început şi mi-am păstrat, cred,
detaşarea faţă de capcana în care cad mulţi oameni de televiziune.
Dependenţa de imagine. Prefer dependenţa de meserie, în întregul
ei.

Care este cea mai haioasă bîlbă pe care ai trecut-o
cu brio în direct?

N-a fost o bîlbă, mai degrabă un eveniment haios. La Zilele
Bucureştiului din acest an, era să cad pe scenă. A apărut în
spatele meu, fără să ştiu, un monitor pentru sunet. Am făcut doi
paşi în spate, m-am lovit de el şi era să cad „cu roatele-n sus”.
Norocul a fost maestrul Nicolae Botgros, care m-a prins în braţe.
Vă puteţi imagina reacţia pieţei… şi eu m-aş fi amuzat!

Unde îţi vei petrece Sărbătorile anul
acesta?

După ce, anul trecut, am petrecut Crăciunul cum numai o dată-n
viaţă ţi se poate întîmpla, adică în pat, bolnavă de varicelă, anul
ăsta sper să fie mult mai bine. Voi merge la casa părinţilor mei,
în Băicoi, Prahova. Mi-e dor de părinţii mei pentru că,
întotdeauna, în decembrie, îi văd numai de Crăciun din cauza
programului foarte aglomerat.

Tu şi soţul tău
călătoriţi destul de mult. În care loc vrei să ajungi măcar o
dată-n viaţă?

La Ierusalim.

Care a fost primul vostru loc de întîlnire? V-aţi
mai întors acolo?

Ne-am cunoscut în biserica unde am fost botezaţi amîndoi, la
slujba de Înviere, de Paşti. Revenim mereu acolo de Sărbători!