Iuliana Tudor sărbătoreşte prin muncă

Apropo.ro / 25.12.2012, 08:00
Iuliana Tudor sărbătoreşte prin muncă
Vedeta TVR-ului, Iuliana Tudor, se va bucura de o atmosferă specială de Crăciun.

„De Crăciun voi fi alături de telespectatori. Ajunul îl vom petrece într-o atmosferă specială, cu ocazia tradiţionalului Concert de Colinde de la TVR. Mergem la Casa de Cultură din Sibiu, unde gazde ne vor fi artiştii din Ansamblul profesionist ” Cindrelul, Junii Sibiului”, al cărui coregraf şi director este Silvia Macrea. Ne vor colinda grupuri din Transilvania, Maramureş, Crişana, Bucovina, Moldova, Muntenia şi Banat, dar şi vedete precum Nicolae Furdui Iancu, Floarea Calotă, Ionuţ Fulea, Elena Pădure, Mariana Anghel şi Grupul Iza. Apoi, în seara de Crăciun, revine „O dată-n viaţă”, într-o variantă neaşteptată. Vor fi momente în premieră, iar artiştii care ne vor călca pragul vor oferi un spectacol pe care nu-l puteţi anticipa. Vin Andra, Monica Anghel, Marcel Pavel, Dan Helciug, Gabriel Dorobanţu, Matilda Pascal Cojocăriţa, Nicoleta Voica, Constantin Enceanu, Gheorghe Turda şi Laura Lavric. Deci, respect tradiţia Crăciunurilor petrecute în cadrul show-ului „O dată-n viaţă” la TVR”, spune Iuliana Tudor.