Jean Pascal l-a făcut KO pe Lucian Bute. Pe Twitter

De: Marian Andrei / 02.08.2013, 10:08
Jean Pascal l-a făcut KO pe Lucian Bute. Pe Twitter
Boxerul canadian de origine haitiană Jean Pascal, care trebuia să boxeze contra lui Lucian Bute, a declarat că motivul amânării partidei nu este acela că românul s-ar fi accidentat, așa cum a scris presa.

Pascal a scris pe Twitter că lui Lucian Bute i-a fost frică de înfrângere, acesta fiind motivul pentru care a amânat meciul. „Bute e terminat, Bute e terminat. Nu mai are nicio speranță”, a scris Pascal pe contul @jeanpascalchamp.

Meciul dintre Bute și Pascal trebuia să se dispute pe 25 mai 2013, însă a fost amânat pentru sfârșitul lui 2013 sau începutul lui 2014, după ce Bute s-a accidentat la mâna stângă și a fost operat.

Jean Pascal și-a exprimat dorința de a boxa cât mai repede cu Bute. „M-am săturat de aceste jocuri, vreau să-i rup fundul lui Bute. Faceți ceva ca meciul să se dispute. Bute este marioneta lui Stephan Larouche (n.r. impresarul său). Accidentarea sa a fost ceva planificat, nu are curaj. E un campion de hârtie”, a mai spus Pascal.