Jessica Simpson, în formă maximă! A dat jos 27 de kg

De: Pusa Toader / 17.04.2014, 10:37

Jessica Simpson, în formă maximă! A dat jos 27 de kg
A devenit mămică în iunie anul trecut, iar de atunci a muncit intens pentru a-şi recupera silueta.


Îmbrăcată într-o rochie galbenă, care îi punea formele în valoare, Jessica Simpson a apărut mai încrezătoare în ea ca oricând la o gală de binefacere. Iar interpreta de 33 de ani, care este cuplată cu fostul jucător de fotbal american Erin Johnson, cu care are doi copii, avea toate motivele să fie radioasă.

Vedeta a slăbit nu mai puţin de 27 de kilograme, după ce l-a născut pe Ace Knute. 45 de minute de exerciţii, de trei ori pe săptămână, şi plimbări interminabile, de câte 15 kilometri – acesta ar fi, pe scurt, secretul cântăreţei care în acest an va deveni mireasă.