Joanne Rowling vrea să rescrie Harry Potter

De: Marian Andrei / 27.09.2012, 12:02
Joanne Rowling vrea să rescrie Harry Potter
Joanne Rowling, autoarea seriei de romane despre tânărul vrăjitor Harry Potter, a declarat că dorește să rescrie două din cele șapte volume ale epopeii, dar nu a precizat care anume.

Declarația a fost făcută marți, cu ocazia prezentării primului roman pentru cititorii adulți scris de romanciera britanică, care va fi lansat azi în Marea Britanie.

În timpul prezentării, Rowling a spus că nu exclude relansarea a două romane „neterminate”, într-o formă nouă, pe care autoarea le-a descris ca o „versiune regizorală”, pentru că versiunile inițiale au fost scrise „în grabă” din cauza presiunii editurilor.

Mamă a trei copii, Joanne Rowling deține câteva reședințe impresionante la Edinburgh și Londra. Cu o avere estimată la 560 de milioane de lire sterline (703 milioane de euro), romanciera se află în fruntea unui veritabil imperiu comercial, după ce franciza literară „Harry Potter” a generat opt filme cu mare succes de casă, parcuri tematice, jucării și jocuri video.