Jogging-ul îți prelungește viața cu 5-6 ani

De: Gabriela Voicu / 11.07.2012, 15:40
Jogging-ul îți prelungește viața cu 5-6 ani
Jogging-ul contribuie la creșterea speranței de viață, cu 6 ani pentru un bărbat și cu 5 ani pentru o femeie.

Jogging-ul este unul dintre sporturile care contribuie la creșterea speranței de viață, potrivit unui studiu prezentat publicului de MediHelp International.

Cercetătorii englezi au demonstrat că un program regulat de jogging poate mări speranța de viață cu 6 ani pentru un bărbat și cu 5 ani pentru o femeie. Este recomandat ca jogging-ul sa fie practicat o oră – două ore și jumătate, săptămânal, într-un ritm lent sau mediu. Dacă alergi două sau trei zile, în fiecare sptămână, este mai mult decât suficient pentru a avea o viață lungă și sănătoasă.

„Este destul de greu să știi care este ritmul potrivit pentru alergare. Incearcă să faci exerciții într-un ritm în care respirația și ritmul inimii sunt accelerate și te simți încălzit. Ar trebui să poți purta o conversație în timp ce alergi. La acest nivel de activitate, inima și plămânii sunt stimulate, iar acest lucru te menține în formă”, recomandă Dr. Leon Creaney, specialist în ortopedie și sport la Centrul Musculoskeletal BUPA din Londra.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 1.116 bărbați și 762 femei care practică jogging. Aceștia au fost comparați cu persoane care nu practică acest sport și au fost rugați să ofere detalii despre stilul lor de viață, de exemplu, cât timp își petrec făcând jogging și în ce ritm. Au fost urmăriți pe o perioadă de maximum 35 de ani, iar persoanele care au decedat în timpul studiului au fost înregistrate.

Jogging (Foto: Hepta)

Cercetătorii BUPA oferă și câteva sfaturi importante pentru practicanții de jogging:

– este bine să îți pregătești corpul pentru jogging, cu o scurtă încălzire;

– alege pantofii potriviți pentru alergat, astfel încât să poți preveni viitoare accidente;

– treptat mărește distanța pe care o parcugi și timpul în care alergi, dar nu uita să incluzi suficient timp de repaus, când te atrenezi;

este indicat să te hidratezi, cand faci jogging, pentru a înlocui fluidele pierdute și pentru a preveni oboseala.