John Travolta a încercat să îl seducă pe Richard Gere

De: Gabriela Voicu / 18.05.2012, 16:00
John Travolta ar fi încercat să-l seducă pe Jeff Conaway, colegul său de platou în timpul filmărilor peliculei "Grease", dar și pe Richard Gere.

De 21 de ani, John Travolta duce o viață dublă. Pe de o parte pozează drept soț și tată exemplar, alături de Kelly Preston și cei doi copii ai lor, Ella (12 ani) și Benjamin (2 ani), pe de altă parte se iubește cu bărbați.

John Travolta (58 de ani) ar fi încercat să-I seducă pe Jeff Conaway, colegul său de platou, în timpul filmărilor peliculei „Grease”. O spune chiar văduva lui Connaway, Vikki Lizzi.

În urma incidentului, Conaway ar pus capăt prieteniei care-i lega pe cei doi de mai mulți ani.

Vikki Lizzi susține că totul s-ar fi petrecut la domiciliul lui Conaway, în 1990, mărturisirea fiind făcută de Conaway însuși în scrisoarea lăsată înainte de încercarea eșuată de a se sinucide, în 2006. Conaway a murit în urmă cu un an, la vârsta de 60 de ani, din cauza unor complicații apărute în urma unei pneumonii.

Jeff Conaway (Foto: Hepta)

Pe de altă parte, văduva lui Jeff Conaway a dezvăluit că mariajul lui Travolta cu Kelly Preston este „de ochii lumii” și că Preston știe, de fapt, că soțul ei este homosexual.

John Travolta este acum implicat într-un amplu scandal sexual, fiind acuzat de agresiune și hărțuire a unui maseur. Acesta din urmă susține că starul american l-a agresat sexual în timpul unei ședințe de masaj, în ianuarie, într-o cameră din Beverly Hills Hotel, și solicită daune în valoare de 2 milioane de dolari.

Purtătorul de cuvânt al actorului a respins aceste afirmații, pe care le-a descris ca fiind „o minciună fără fundament”.

Richard Gere (Foto: Hepta)

De asemenea, „National Enquirer” aduce argumente care arată că Travolta a avut o relație aparte cu actorul Richard Gere. Atracția lui Travolta pentru Gere și faptul că acesta din urmă nu i-a respins avansurile amoroase ar fi susținute de faptul că primul l-a sprijinit decisiv pe cel de-al doilea, în carieră.

Practic, Richard Gere îi datorează cariera lui John Travolta, care a renunțat la roluri importante, în „Zile în paradis” (1978), „American Gigolo” (1980), „Ofițer și gentleman” (1982), „Chicago” (2002), în favoarea lui.