Johnny Depp, îndrăgostit de Eva Green?

De: Mioara Tronaru / 13.01.2012, 14:44
Johnny Depp, îndrăgostit de Eva Green?
Recent, în presă au apărut zvonuri conform cărora relaţia dintre Johnny Depp şi Vanessa Paradis a început să scârţâie. Iar motivul se pare că este noua colegă a lui Depp, Eva Green.

Conform apropriaţilor, Johnny Depp suferă de o uşoară criză a vârstei de mijloc, iar Vanessa Paradis, cu care este împreună de 14 ani şi are 2 copii, îi accentuează această criză cu scenele de gelozie.

„Johnny a început să dea telefoane prietenilor la sfârşitul anului trecut, vorbind despre cât de nefericit este alături de Vanessa şi că îşi doreşte să încheie relaţia”.
Altă sursă declară pentru Enquirer. „Vanessa se teme că Johnny s-a îndrăgostit până peste cap de Eva. La fel ca Vanessa, Eva este o actriţă franceză, care chiar seamănă cu Vanessa mai tânără – deci exact tipul lui Depp”.

Iniţial, Vanessa Paradis a încercat să obţină rolul principal feminin din „Dark Shadows” pentru sora ei mai mică, Alysson, însă Johnny Depp a vrut-o pe Eva Green. „Actorul a venit personal la audiţii şi cei doi au devenit foarte apropriaţi pe platourile de filmare. Johnny şi Eva au petrecut mult timp în rulota lui”.