JOJO – Blonda din Serviciul Român de Comedie

De: Cătălina Matei / 14.09.2009, 00:00
JOJO - Blonda din Serviciul Român de Comedie
Din această toamnă, Cătălina Ionescu, alias Jojo, îşi schimbă look-ul în cea de-a doua oră de program Divertis la PRO TV - ”Serviciul Român de Comedie”. Şi le promite telespectatorilor că vor avea parte de umor de cea mai bună calitate, de invitaţi speciali şi de hohote de rîs garantate!

– De cîţi ani joci alături de grupul Divertis?
De
şapte ani. Şapte ani minunaţi în care am devenit prieteni printre
hohote de rîs. Divertis mi-a schimbat viaţa. Pentru totdeauna! Au
fost mereu şi cu siguranţă vor fi şi de acum înainte binecuvîntarea
mea profesională.

– Practic, ai fost „copilul lor de trupă”. Care e cea mai
importantă lecţie pe care ai învăţat-o de la ei?
Ştiu că
pare simplu, la prima vedere, dar am învăţat să fac haz de necaz.
Am învăţat să-mi păstrez simţul umorului în clipele mai puţin roz,
am învăţat să sper mereu, să rîd.

– Un nou sezon, un nou post de televiziune, un nou look. Care
dintre aceste „noutăţi” te-a solicitat mai tare?
Sezonul
nu a început deocamdată, dar noi sîntem foarte nerăbdători. Iar
atunci cînd vom da startul, sînt sigură că o să iubesc fiecare
minut de muncă. Venirea la PRO TV reprezintă pentru mine o
schimbare incredibilă! Sînt fericită că avem ocazia să lucrăm
alături de oamenii pe care îi cunosc de cînd eram copilă, oameni
care au reprezentat foarte mult în alegerea drumului meu
profesional. Cît despre schimbarea de imagine… Aici totul i se
datorează lui George Soare, stilistul meu. El a venit cu ideea noii
tunsori pentru începutul de sezon Divertis la PRO TV, iar eu am
fost foarte încîntată şi am acceptat imediat.


– Ce vom vedea în cea de-a doua oră de program Divertis la PRO
TV?
Cea de-a doua oră de program se va numi „Serviciul
Român de Comedie”. Telespectatorii vor avea parte de umor de cea
mai bună calitate, de invitaţi pe care, alături de Toni Grecu şi
ceilalţi colegi, îi voi aştepta cu tot dragul, de o atmosferă
caldă, de personaje surprinzătoare şi multă strălucire! A, şi să nu
uit: hohote de rîs garantate!

Şi în Serviciul Român de Comedie,
dar şi la teatru

– Apropo de look, de-a lungul timpului, ai încercat o mulţime
de peruci. Ce culoare te-a şocat cel mai tare?

Întotdeauna negrul. Am un chip foarte diferit atunci cînd port o
perucă brunetă. Nu cred că aş putea încerca o culoare închisă în
afara platourilor de filmare.

– Dintre politicieni, pe cine ţi-ai dori ca invitat la
Divertis? Şi de ce?
Mi-aş dori să îl avem ca invitat pe
domnul preşedinte Traian Băsescu, sînt ferm convinsă că dumnealui
chiar are simţul umorului.

– În afara show-ului de la PRO TV, unde te mai pot vedea
oamenii?
Mă pot vedea la teatru, la Nottara, începînd cu
luna octombrie, în „Opera de trei parale” a lui Brecht, în regia
doamnei Diana Lupescu.

Agentul 002 în acţiune!

Cele mai tari faze comice vor fi depistate de
agenţii speciali ai Serviciului Român de Comedie: Dragoş Stoica –
agentul 001, Jojo – agentul 002, Aniela Petreanu – agentul 003,
Claudiu Maier – agentul 004, Valentin Darie – agentul 005, Toni
Grecu – agentul 006 şi, evident, James Bond – agentul 007! Iar
deviza noului serviciu secret este: „SRC te vede, rîzi pentru ţara
ta!”

Stilişti: Ina Isbăşescu
şi Teo Alexandru