Jorge a avut un Revelion de poveste

De: Nicoleta Nicolae / 06.01.2015, 08:00
Jorge a avut un Revelion de poveste
Artistul a ales să petreacă, la propriu, un Revelion ca în poveşti. Solistul a trecut în noul an înconjurat de mascotele din desenele animate Disney, Mickey Mouse, Minnie Mouse, Donald Duck, Daisy, Pluto şi Goofy.

Jorge a petrecut câteva zile de neuitat la Disneyland, lângă Paris, alături de soţia lui, Ramona, şi de cele două fiice ale sale, Karina şi Ilinca. Cu toţii s-au cazat într-unul din hotelurile de lux din incinta parcului de distracţii. În ultima zi din an, cu toţii au colindat aleile Disneyland-ului şi s-au aventurat în cele mai frumoase jocuri şi atracţii ale locaţiei: s-au dat în roller coaster-ul ce imită o călătorie în spaţiu sau o mină părăsită, s-au luptat cu pistoale cu laser cu personajele din desenele animate Buzz Lighter, au vizitat lumea de basm din Alice in Tara Minunilor şi au urcat în renumitul castel al Frumoasei din Padurea Adormită.

„A fost una din cele mai frumoase vacanţe pe care le-am avut până acum cu fetele. Moş Crăciun a venit anul acesta cu bilete la Disneyland pentru Revelion. Am petrecut acolo câteva zile în formula completă. Ne-am distrat, am făcut face painting, fotografii  cu personajele Disney, ne-am dat în rollercoastere, a fost genial. De Revelion le-am făcut o supriză fetelor şi am rezervat cina cu personajele Disney. Au fost momente de nepreţuit, nu doar datorită locaţiei de poveste, ci pentru că am trăit totul împreună, o familie frumoasa pe care o ador şi de care sunt mândru”, declară Jorge.

FOTO: Arhiva personala.