Julio Iglesias, Catherine Zeta-Jones, Christina Aguilera, Sean Paul şi Dua Lipa, la “Te cunosc de undeva!”

De: Alexandra Necsoiu / 20.04.2017, 11:46
Julio Iglesias, Catherine Zeta-Jones, Christina Aguilera, Sean Paul şi Dua Lipa, la “Te cunosc de undeva!”
Noi transformări magice au pregătit, în detaliu, cei zece concurenţi sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”. Transformări pe care le vor juriza, ca de fiecare dată, Ozana Barabancea (voce), Andreea Bălan (coregrafie), Andrei Aradits (actorie) şi Aurelian Temişan (all the show).

Astfel, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu vor împărţi frăţeşte pentru această gală două personaje complicate: un rapper cu accent şi talent jamaican, Sean Paul, şi o londoneză cu origini albaneze, care face furori atât pe scena muzicală internaţională, cât şi pe podiumul de modă, Dua Lipa. Biu Marquetti îl va imita pe starul latin care a avut cele mai mari vânzări din istorie, Julio Iglesias, Ruby va interpreta o melodie din filmul “Rock of Ages”, transformată în frumoasa Catherine Zeta-Jones, în timp ce mezinul “Cuza” va cânta piesa “Lady”, făcută celebră de personajul său din această seară, Yann Destal, solistul trupei Modjo. Daniel Max Dragomir va fi unul dintre cei mai faimoşi bărbaţi din showbiz-ul internaţional, Justin Timberlake, Bianca Sârbu va cânta alături de taraful Silvian Voicu precum Laura Lavric, în timp ce Sore va fi norocoasă şi fericită să se transforme în Christina Aguilera. La rândul său, Alex Vasilache îl va aduce în premieră la “Te cunosc de undeva!” pe unul dintre cei mai atractivi şi bine vânduţi cântăreţi de muzică grecească, Nikos Vertis, în vreme ce Anda Adam va cânta despre un domn, Louis, transformată în Dani Klein, solista trupei Vaya con Dios.

Invitatul lui Florin Ristei şi al trupei sale, FreeStay, este Mario Joy, un hunedorean pentru care niciun sacrificiu nu a fost prea mare pentru a-şi îndeplini visul de a fi pe scenă.

Care va fi cea mai reuşită transformare a serii, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 20.00, într-o nouă ediţie a show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi.