Julio Iglesias, cel mai de succes artist latin al tuturor timpurilor

De: Carmen Ulian / 13.05.2014, 17:30
Unul din primii zece artiști care au vândut cele mai multe albume din lume, Julio Iglesias, a primit din partea Sony Music, premiul special "Cel mai de succes artist latin al tuturor timpurilor", în cadrul unei conferințe de presă la care a luat parte presa din întreaga lume, organizată la Hotelul Dorchester din Londra.

Premiul, acordat lui Julio Iglesias pentru cele peste 300 de milioane de albume vândute, a fost prezentat de Doug Morris, CEO Sony Music, împreună cu Edgar Berger, Președinte & CEO Sony Music Internațional, and Afo Verde, Președinte și CEO al Sony Music Iberia Latină.

Prezentarea a avut loc înaintea celor două spectacole ale lui Julio Iglesias la Royal Albert Hall din Londra, unde a apărut pentru prima dată în urmă cu peste 30 de ani, în 1982.

Julio Iglesias a declarat: „Sunt atât de bucuros să primesc acest premiu, și în special în Londra, un loc în care are am adunat atât de multe amintiri, unde sunt înconjurat de foarte mulți prieteni. Aș dori să profit de această ocazie și să adresez un mare mulțumesc tuturor celor care au cumpărat albumele mele de-a lungul anilor, precum și tuturor celor care au venit să mă vadă în concert. Ei au făcut acest premiu posibil. Deși recunosc că cel mai important premiu pe care l-am primit vreodată este dragostea oamenilor.

Julio Iglesias

Doug Morris, CEO, Sony Music a adăugat: „Dragă Julio, fără îndoială ești unul dintre cei mai dragi și de succes artiști din toate timpurile. Ești un talent ca nimeni altul, care continua să emoționeze fani din întreaga lume. Nu m-am putut gândi la un alt destinatar vrednic pentru acest premiu special.

Julio Iglesias, cântărețul legendar denumit de „The Guardian” „un maestru fermecător cu limbă de aur„, la ultimul concert susținut în Marea Britanie în anul 2003, aparține elitei superstarurilor internaționale a căror popularitate trascende frontierele și barierele culturale.

Într-adevăr, Julio Iglesias este singurul vocalist care cântă în 14 limbi, de la limba natală spaniolă până la alte limbi romantice, precum franceza, italiană și portugheză, germană și engleză, dar și japoneză, indoneziana și tagalog. Guinness World Records a recunoscut această realizare unică și i-a atribuit statutul de cel mai bine vândut artist latin de sex masculin din lume, cu un premiu special obținut în China anul trecut.

La începutul anilor 80, Julio Iglesias a devenit un adevărat fenomen global pentru hiturile „Quiereme Mucho”, și „Amor and Hey!”. În 1982, artistul a susținut 40 de concerte șold ouț în Las Vegas, iar în anul următor 5 nopți consecutive la Royal Albert Hall, cea mai faiomoasa sala de concerte din Londra, locație în care se va reîntoarce săptămâna aceasta pentru alte două concerte sold out.

În vara acestui an, îl vom putea revedea pe Julio Iglesias concertând și pe trei dintre scenele de spectacol din România. Show-urile sale se vor desfășura la Summerland Mamaia în dată de 19 iulie, pe 20 iulie la Stadionul Siderurgistul din Galați, iar pe 22 iulie va evolua din nou pe scenă de la Sala Palatului.

Julio Iglesias este cu adevărat un talent incomparabil, ale cărui melodii de dragoste incanta viețile a sute de milioane de oameni de peste 45 de ani. Publicul din România va fi privilegiat, și va beneficia de un repertoriu special, ce va cuprinde cele mai îndrăgite și ascultate melodii.

Cei care nu își doresc să rateze șansa unui concert memorabil semnat Julio Iglesias, își pot procura din timp biletele pentru concertele din sezonul estival. Acestea sunt disponibile la prețuri variabile în funcție de locație și de categoria de loc și pot fi achiziționate din rețeaua Vreau Bilet, de la punctele de vânzare bilete autorizate precum și online prin www.vreaubilet.ro.