Jumatate din hotelurile de pe litoral sunt de vanzare

Apropo.ro / 19.10.2011, 09:44
Jumatate din hotelurile de pe litoral sunt de vanzare
Mohammad Murad, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc a declarat, pentru mediafax, ca jumatate din hotelurile de pe litoral sunt scoase la vanzare, iar un sfert din ele au probleme cu rambursarea creditelor catre banci.

„Daca iei bani de la banca si investesti pe litoral de la zero, pierzi bani, adica nu ai profit, pentru ca nu poti sa acoperi si ratele, si dobanda. Daca ai disponibili macar o parte din bani, merita sa investesti, decat sa tii banii la banca”, a spus Murad.

Mohammad Murad a completat ca din cauza amortizarii pe o perioada indelungata si a pierderilor pe care le au investitorii care au construit doar cu bani de la banca, multe hoteluri de pe litoral sunt acum de vanzare.

„Din doi proprietari de hoteluri la mare, unul vrea sa vanda”, a afirmat presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

Omul de afaceri a declarat ca hotelurile romanesti platesc printre cele mai multe taxe din Europa, respectiv 17, care ajung la circa 50% din totalul veniturilor.

Cititi mai multe despre situatia hotelurilor de pe litoral, pe Mediafax.ro.