Cântărețul pop Justin Bieber este investigat de autoritățile canadiene pentru că ar fi atacat o femeie cu o armă de jucărie.
Bieber a susținut un show în Ottawa, iar o femeie gardian din echipa celor care asigurau paza în zonă a înaintat o plângere potrivit căreia artistul (sau cineva din anturajul lui) a atacat-o, tragând spre ea cu un obiect care s-a dovedit a fi o săgeată dintr-un pistol de jucărie.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.apropotv.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2Fmedia%2F7241%2F10525394%2F2-hepta-1288112.jpg)
Justin Bieber (Foto: Hepta)
Polițiștii au început o anchetă și au chestionat câțiva martori ai incidentului.
Acuzațiile vin la scurt timp după ce starul a fost dat în judecată de fostul său bodyguard, care susține că Bieber l-a lovit în timpul unei dispute. Anterior acestui proces, artistul a mai fost acuzat de o femeie care participase la unul dintre concertele lui că i-a distrus auzul cu muzica prea puternică. Acuzațiile fanei dezamăgite au fost, însă, respinse.