Justin Bieber se pupă sub vâsc cu altă fată

Apropo.ro / 26.10.2011, 12:49
Justin Bieber se pupă sub vâsc cu altă fată
Deşi mai e până la Crăciun, Justin Bieber s-a pregătit deja pentru Sărbători. Justin tocmai şi-a lansat un videoclip de iarnă, ”Mistletoe”, la finalul căruia se sărută cu o altă fată. Oare Selena ştie?!

„Mistletoe” sau „Vâscul” pe româneşte este primul single promovat de pe albumul lui Justin Bieber, „Under The Mistletoe”, care va apărea pe 1 noiembrie. Iar povestea videoclipului nu diferă de scenariul tipic american: un băiat drăguţ care cântă în ninsoare, are o maşină super tare şi o prietenă care devine geloasă în momentul în care, în peisaj, apare o fană ce-i face ochi dulci lui Justin. Cum se termină povestea? Cu un dans şi un sărut între Bieber şi prietena din videoclip. Mă întreb, oare, Selena a ştiut de la început ce va face iubitul ei? Chiar şi de amorul artei… Revenind la albumul canadianului, acesta conţine şi un cover după piesa „All I Want For Christmas is You” cu Mariah Carey, dar şi alte colaborări cu Usher, Boyz II Men şi The Band Perry. Până la Crăciun însă, atunci când iubita Selena Gomez îi va face cadouri, mai e ceva timp… aşa că Justin poate să-i scrie liniştit Moşului.
Cătălina Matei